O crimă poate valora cât toată opera lui Rembrandt

Îmi vine să borăsc chestii verzi când mă uit la ştiri şi văd ce criminali de căcat trăiesc prin ţara noastră. Nu săriţi, că nu mă revoltă crimele. Mă revoltă prostia ţăranilor care nu sunt în stare să ucidă ca lumea, lasă urme după ei, greşesc mai ceva ca mamele lor când n-au făcut avort şi lucrează numai la beţie.

Când omori un om, trebuie să pui suflet, trebuie să-ţi pui amprenta asupra crimei şi să laşi să se vadă că ai personalitate. Deci, dacă ai chef de văruit nişte pereţi în roşu, trebuie să ştii nişte lucruri de bază. Sau, ca să fiu mai direct, cum pula mea să bei un litru de ţuică înainte de a-ţi pune în joc 25 de ani din viaţă? E ca şi când te-ai îmbăta înainte de nuntă, că şi-atunci îţi bagi pula în libertate pentru nişte ani buni. Deci, treaz fiind, îţi filezi viitoarea victimă, pentru că ştii pe cine vrei să rezolvi. Nu te apuci să bagi coasa într-un pulărău care s-a uitat prezidenţial la târfa ta penală. Oricum, coasa lasă urme foarte evidente, iar capodopera ta criminală se duce dracului, pentru că faci o treabă murdară.

Într-o crimă, trebuie să exprimi sentimente pozitive, ca într-un tablou. Trebuie să surprinzi plăcut. Adică evită-n pula mea cuţitele, pistoalele, ştreangurile şi alte metode clasice! Poţi ucide în multe moduri greu sau imposibil de elucidat, cum ar fi injectarea unei substanţe într-o rană deja existentă pe cadavru, otrăvirea cu ciuperci zăpăcite sau, dacă eşti, cu adevărat, un Da Vinci al omorului deosebit de grav, poţi determina victima să se sinucidă spunându-i lucruri dintre cele mai diverse.

Modul în care scapi de mortăciune trebuie să fie cununa muncii tale. Nu laşi un hoit dezarticulat, în mijlocul unei bălţi de sânge şi viermişori, să-l mănânce muştele în drum. La fel, nu-l zideşti şi nu-l pui în beton, pentru că astea sunt metode de şcoală veche şi au fost exploatate intens prin anii '30. În urma ta nu trebuie să rămână decât semnătura, menită să-ţi autentifice creaţia. Nu trebuie să-ţi iasă din prima. Primul tablou al lui Rembrandt nu a fost foarte bun. Încerci până eşti mulţumit şi până când nimeni nu-ţi va putea înţelege psihologia. Asta presupune că trebuie să-ţi faci un scop din a nu fi prins, drept pentru care nu vei lăsa urme care să te incrimineze. Semnătura poate porni de la dezmembrarea mortului la dispariţia lui totală prin dizolvare în acid şi deversare în gârla satului. Te poţi iscăli prin înfigerea capetelor victimelor tale în gardul bisericii sau prin a scrijeli poezii despre floricele pe burţile cadavrelor, dacă vrei ca ele să fie găsite.

După ce ai creat ceea ce, la momentul respectiv, ţi se pare crima perfectă, trebuie să produci cât mai mult haos în jurul capodoperei tale. Ideal ar fi să bagi pe altul în puşcărie şi, taman când colegii de celulă în redecorează curul, să loveşti din nou, ori în acelaşi stil, ori într-un stil opus, poate, chiar, imitând omorurile cauzate de prea mult teşcălău de crâşmă nasoală. Important este ca tu să rămâi liber, ca să-ţi poţi perfecţiona stilul, tehnica şi mijloacele folosite. Neapărat, trebuie să fii lucid, calm şi să ştii exact cine va plânge după mortăciune, cine se va bucura că a scăpat de-un junghi, unde se va căuta cadavrul, unde vrei să fie găsit, ce fel de senzaţii tari vrei să le oferi cetăţenilor şi cui vrei să-i transmiţi mesajul tău. Şi mai lasă-n pula calului băutura aia, că faci greşeli de copil prost!

Ştii ce-mi place mie? Că şi textul ăsta este o crimă la adresa principiilor cretine după care se ghidează majoritatea îndobitocită care-l citeşte pe Chirilă, după care mă citeşte pe mine, având în vedere că la Chirilă nu vei găsi pulă nici pe blog, nici în izmene. Adică pun pariu pe o bere mare şi neagră că unii se vor speria, vor crede că sunt criminal sau că am asemenea porniri (ceea ce este adevărat, doar sunt un om ca toţi oamenii, adică vreau să ucid şi, totuşi, îmi înfrânez instinctele) şi, dacă am noroc, voi face trafic masiv pe seama Poliţiei care îmi va studia literatura bolnavă. Deci, am comis o crimă, pentru că ceea ce am făcut eu în ultimele douăzeci de minute are potenţialul de a provoca haos, la o scară mai mică decât un şir de crime sângeroase. Poate vor urma şi alea cândva, dar acum nu prea am dispoziţia necesară şi mi-e aşa de cald, că aş lăsa urme de transpiraţie şi ADN prin ţărână. Ar fi păcat să fac asemenea greşeli de amator. Eu, care am mângâiat-o aşa frumos pe Elodia aia sau cum o chema...