miercuri, 27 noiembrie 2013

Fata din tramvaiul 44 la care n-a mers vrăjeala.

M-am născut în zodia iubitei mele brânze acoperite de ciclu menstrual de vădană. Îţi dai seama ce-o să iasă printre cititorii mei? Toţi sunt nişte critici, chiar dacă unul nu a gustat din mierea vădanei pizdisângerânde. Domnii mei! Stigmatizaţi vidanjori! Sunt un mijloc de îmbogăţire a vocabularului. 

Francezii, dragi Maghrebieni din Armenia! Leuştean întreabă studenţii... "Şi? Ce făcea Winston Churchill?" Un tânăr din audienţă: "Mânca căcat gourmet!" Acesta a fost alineatul imperialistului fascist Marius, ăla căruia doar ce i-am incendiat trei bonsai, cu telecomanda mea în formă de pulă. De fapt, vă mărturisesc că pula mea este în formă de telecomandă. Dar numeni nu ştie asta. O cheamă Yggdrassil. Pentru că e aşa mare, că nu se vede.

A. Uite, frate, cum să agăţi pizde la Facultatea de Istorie:

1. Fă, curvo, ia să-ţi arăt eu un levirat, că-s fratele lu' tac-tu, dacă înţelegi ce vreau să spun!
2. Faraonul făcea în Nil ce fac eu în tine peste trei minute.
3. Hai să-mi trimit filosoful în pădurea ta.
4. Fă, tu eşti în ligă cum sunt şi eu în tine.

Înţelegi? Nu trebuie să menţionezi istoria, că se usucă pizda ca deşertul Gobi când vine Chuck Norris cu paiul în Mongolia. Aproape armenească această comparaţie, dar nu puteţi înţelege umila-mi metaforă.

Un om înţelept mi-a spus cândva că eu am fost în rai, l-am futut pe Dumnezeu în cur, după aia în Iad şi l-am omorât pe Satana în chinuri şi apoi am venit pe pământ. E. Eu am coborât cu pula mea. Pula mea a coborât cu căcatul Domnului. Ştii cum se cheamă asta? Pogorârea Sfântului Duh. Acum ştii că Apa cu Duh e apă sfinţită în care m-am căcat eu la concurenţă cu iubitul meu Şalău. Şalău este un termen german, drept pentru care se scrie cu literă mare. Ca Pula mea, pentru că Pula mea a fost în Germania, am futut o evreică, iar Pula s-a numit de atunci Adiţă, iar futaiul acela îl ştim drept Holocaust. Iar jidanii sunt foarte trişti că nu i-am binecuvântat cu sacralitatea mea.

Chiar. Ce este sacralitatea? Cred că ea rezidă în găurile din brânza mea acoperită acum, cu sânge sleit de vădană apropiată de menopauză.

Apăi, na.

Byzantion - Agni Parthene


marți, 12 noiembrie 2013

Ghid auto pentru femei şi antitalente

A avea maşină e omeneşte. A şti ce să faci cu ea şi cum s-o repari (legi cu sârmă) ori e mecăniceşte, ori o minune. Dacă eşti suficient de inteligent sau cultîncap încât să ştii mai mult decât a conduce sau a deosebi Dacia de Ferrari, probabil că n-ai bani de maşină. E un paradox, iar eu sunt aici să-l desfiinţez. Iacătă, dară, principalele părţi componente ale maşinii şi utilitatea lor.

1. Principala piesă a unei maşini, inima ei, după unii autori, este cheia. Cheia se bagă-n gaură, se învârte şi face maşina "vrum vrum" de fericire. "Vrum vrum" e ca un fel de orgasm muieresc: dezirabil, plăcut atât pentru maşină cât şi pentru şofer, dar nu se-ntâmplă întotdeauna. Însă fără a băga cheia în gaura special amenajată, "vrum vrum"-ul nu se întâmplă. 

2. Ignorat de mulţi, fumul este al doilea element, ca importanţă, al oricărui automobil. Fumul dă consistenţă maşinii tale. Îi dă lungime. Între fum şi calitatea vehiculului trebuie să existe un echilibru, iar această stare de pace interioară este extrem de fragilă. Adică un fum maiestuos ce împodobeşte un Trabant nu poate fi transplantat unui Lamborghini, la fel cum penele cozii unui păun nu pot fi ataşate unei vrăbii. Fumul poate fi utilizat şi în masacrarea babei (vezi punctul 3), cu un furtun care prelungeşte ţeava de eşapament până-n interior.

3. Baba. Deşi poate fi înlocuită cu varză, cartofi sau pepeni, după sezon, baba este mai mult decât un accesoriu. Ea dă viaţă, culoare şi personalitate unei maşini. Instalarea babei pe bancheta din spate este un ritual extrem de complex care, pentru a se putea înfăptui, necesită urmarea strictă a paşilor. Întâi se demontează paporniţele de pe babă. Apoi, ţinând baba ferm, dar nu brutal de antebraţ, se ridică uşor şi se împinge în interiorul maşinii. Mare grijă să nu se lovească la cap! După ce se aşează şi începe să pută şi să horcăie, se închide încet portiera, să nu se sperie, după care, pe cealaltă portieră, se instalează paporniţele în ordinea specificată de babă. Montată corect, baba asigură un condus extrem de înmiresmat şi funcţionează ca GPS invers: te-ntreabă ea pe tine din cinci în cinci minute pe ce stradă sau în ce localitate eşti. Uneori, poate funcţiona şi ca un GPS normal: te informează corect asupra hramurilor bisericilor, moaştelor adăpostite în ele şi domiciliilor fiecărui neam al ei, al tău, al prietenelor ei etc. Atunci când este înlocuită cu varză, pepeni sau cartofi, funcţia de GPS nu este disponibilă. În schimb, pute mai tare. Ultima funcţie a babei este adaptarea vitezei la condiţiile de drum. Adică are grijă să te comporţi pe autostradă ca pe un drum forestier traversat în mod aleatoriu de turme de oi sau de copii negricioşi, ca ăia de la ţară.

4. Geamul lateral. Mai important şi decât parbrizul, geamul lateral are două moduri de a fi acţionat: fie învârtitul de manivelă, fie apăsatul pe un buton care, în fiecare maşină, e în altă parte, aşa încât trebuie să năduşeşti măcar un sfert de ceas până te dumierşti cum se deschide. Manivela, în schimb, e mereu în acelaşi loc, şi la Volgă, şi la Wartburg. Utilitatea geamului este de netăgăduit. Prin el scoatem capul ca să ne băgăm pula în gâtul pietonilor care au tupeul nesimţit de a traversa pe trecere când e semaforul verde.

5. Bara. Este situată atât în faţa, cât şi în spatele autovehiculului şi scopul ei este să se îndoaie, pentru a constitui motiv de băgat pula în gâtul cui o îndoaie. Unii şoferi o folosesc şi pentru a aduna intestine de câine, pisică sau ţigan, iar folclorul Poliţiei Rutiere consemnează legende chiar şi despre copii umani contorsionaţi pe câte o bară.

6. Levierul. Constituit dintr-o bucată de fier, preferabil ruginit, levierul se păstrează mereu sub scaunul şoferului sau pe locul din dreapta, când acesta este liber, şi se foloseşte asupra mandibulei poliţistului rutier.

7. Vilbrochenul. Se situează sub blocul motor şi transformă mişcarea rectilinie alternativă a pistoanelor în mişcare circulară, prin intermediul sistemului bielă-manivelă, cotind între axul palier şi axul maneton.

J. S. Bach - Partita nr. 2

joi, 7 noiembrie 2013

Povestea unui boschetar aproape om

De la o vreme, se simţea prin camera de cămin lipsa unui personaj care să se şi potrivească acolo. Universul simţi acel gol în fibra-i densă şi se puse în mişcare. Bacteriile din cameră suferiseră mutaţii genetice din cauza băuturii dubioase vărsate în repetate rânduri pe covor. Le crescuseră mâini şi picioare. Arătau ca nişte amibe care nici măcar transparente nu erau. Luară bucăţi de materie organică nedefinită de pe covorul care cândva, spuneau vocile celor mai bătrâni, fusese verde. A, şi acum era verde, dar numai un verde convenţional, căci fiecare putea vedea altceva în culoarea covorului. Bucăţile acelea de materie organică n-aveau nevoie de o arhitectură pe care s-o urmeze. Singure ştiură cum şi unde să se aşeze, pentru a forma un boschetar bătrân şi mic, oarecum bărbierit, cu majoritatea ochilor de un rozaliu spălăcit, de culoarea pe care-ar avea-o apa dintr-o cadă în care un om înjunghiat în coaie şi-ar fi dat drumul. Maximilian Perpessicius fu numele acestui boschetar, în onoarea celui mai mare fan al lui Eminescu şi pentru că Maximilian este un nume potrivit pentru un boschetar de cămin. Iniţial, el locuia în frigider. Întindea, lacom, câte-o mână, cu toate degetele care uneori erau cinci, alteori douăsprezece, răsfirate, sperând că cineva chiar va pune mâncare în frigider. Dar aşa ceva nu se întâmpla niciodată. Fiind sursa unei duhori de nesuportat, casa lui deveni numai a lui şi, după puţin timp, personalităţile lui Perpessicius se izolară una de alta şi începură a se simţi singure. Aşa că se cuibări undeva, între două paturi. 

Între timp, Maximilian devenise atât de infectat, încât stratul gros de puroi care-i acoperea tegumentul creponat de anii de foamete începu a fermenta. Sub gelatina galben-verzuie se forma cea mai pură ţuică, trecută de două ori prin alambicul tracturilor sale digestive. O ţuică de puroi cum ficatul muritorilor de rând nu mai gustase. Brusc, Maximilian devenise util. Producea ceva. Drept urmare, locatarii încă umani ai camerei începură să scuture firimiturile de pâine pe covorul cândva verde, iar boschetarul îl lingea. O făcea atât de bine, încât, pentru prima oară după multă vreme, doi oameni se puseră de acord asupra culorii covorului verde: era cărămiziu, în viziunea amândurora. 

Atât de bine se simţea Maximilian Perpessicius acum, că era integrat într-un circuit de producţie, încât, de la o vreme, începu să vorbească. Iniţial, slobozea slove într-o limbă nemaiauzită, în care accentul cădea numai pe consoane. De fapt, limba se compunea doar din consoane. Pe măsură ce se rafina, devenea din ce în ce mai inteligibil. Deja când şi al treilea om a ajuns la concluzia că verdele covorului era de cel mai pur grena văzut vreodată, boschetarul de casă semăna cu trei bătrâni drogaţi cu azbest şi săpun de casă. Înainte ca ultimul ochi să i se închidă, ridică limba de pe covorul la fel de verde ca o algă brună care-i servea drept sursă de hrană şi, în ultimul timp, drept curvă şi spuse primele cuvinte de înţeles şi ultimele lui sunete: "Bă! Eu sunt profesor de istorie!". Şi pe măsură ce liniştea alunga ultimele ecouri ale acestor cuvinte dintre pereţii prost văruiţi ai camerei de cămin, Maximilian Perpessicius se întoarse în putregaiul care-i dăduse naştere, în acordurile unui marş funebru cântat în surdină de bacteriile mutante care suflaseră viaţă asupra lui. 

Cruachan - Brian Boru

joi, 31 octombrie 2013

M-am hotărât să-mi sculptez limba în lemn

Am citit mai demult "M-am hotărât să devin prost" şi abia acum m-a inspirat, semn că deja eram prost. Nu sunt prea satisfăcut, deci am zis să devin şi mai prost. Şi am ales calea ONG-ist-corporatistului. Adică m-am hotărât să devin o cravată cu om care vrea să aibă un "job" cu nume în limba engleză, preferabil din trei litere, gen CEO. În paralel, vreau să fac voluntariat. Ca în Roma Antică: n-ai bani? Te duci la un nene şi te faci sclav. Acum îi zice lu' nenea ONG şi, ţie, voluntar, dar tot aia e. Problema e că trebuie să am limbaj adecvat, că nu poţi să dai impresia că ai personalitate. Doamne fereşte să ai personalitate sau inteligenţă! Aşa că îmi încerc aici mâna, răspunzând la un interviu imaginar.

Angajator: Spuneţi-mi câte ceva despre experienţa dumneavoastră anterioară.
Mântuitor şomer: Îmi face deosebită plăcere să dau răspuns acestei întrebări, având în vedere că singura mea experienţă este anterioară acestui moment extrem de important pentru mine. Am fost implicat în diverse proiecte, derulate pe durate lungi sau scurte. Chiar acum mă implic cu multă pasiune într-un proiect personal. Am achiziţionat de pe piaţa liberă un şalău pe care-l cresc în chiuveta de la baie. Impedimentele acestui şalău sunt mărunte, de regulă obiecţiile vin din partea colegului de cameră care se plânge că n-are unde să se spele pe dinţi. Însă l-am convins că scopul şalăului este mai înalt decât dinţii lui. Mulg şalăul de două ori pe zi şi, din laptele de şalău, îmi asigur finanţarea altor proiecte pe care le proiectez. În ceea ce priveşte managementul activităţii de muls şalăul, nu pot să mă plâng, este extrem de facil. Practic, partea de hrănit şalăul se rezolvă de la sine, pentru că exemplarul meu se hrăneşte cu pastă de dinţi folosită. Mulsul şalăului este o activitate chiar plăcută.

Angajator: Care este cel mai mare defect al dumneavoastră?
Mântuitor şomer: Sinceritatea, bineînţeles. Apropo, ţi-am futut nevasta aseară. Mai învaţ-o şi tu câte ceva, că nu se prea pricepe, săraca. Şi e cam strâmtă, cred că ai pula mică, mai ales când mă uit la ce vapor pe roţi ai parcat în faţa sediului.

Angajator: Unde vă vedeţi peste cinci ani?
Mântuitor şomer: Implicat în proiecte integrate de băgat pula-n mămicuţa domniei voastre. Adică, este un proiect pe care-l am de multă vreme în minte şi ai cărui parametri îi tot optimizez la fiecare erecţie aleatorie pe care-o manifest. Sunt foarte entuziasmat de proiectul acesta. 

Angajator: De ce credeţi că ar trebui să vă angajăm tocmai pe dumneavoastră?
Mântuitor şomer: În primul rând, experienţa mea în muls şalăul poate fi pusă foarte bine în slujba corporaţiei pe care o reprezentaţi. Ştiu că aveţi plantaţii extinse de şalăi şi puţini profesionişti care se pot ocupa serios de proiectarea acestui proiect. În plus, sunt genial. Sunt atât de inteligent, încât pot imita un nivel de prostie adecvat celui pe care-l căutaţi la potenţialii roboţei de plantaţie. Un prost nu poate fi mai prost sau mai deştept decât este. Un om inteligent, în schimb, poate mima toate nivelurile de prostie.

Angajator: Aţi lucrat vreodată cu cineva care să nu vă placă? Cum a fost?
Mântuitor şomer: Da, primul meu şalău era o pacoste. Îl mulgeam câte două ore şi nu producea mai nimic, dar am optimizat proiectul cu uneltele specifice: lanseta, firul de 0,3, un cârlig mic şi o râmuţă, după care am cumpărat un strapazan nou-nouţ care a devenit cel mai bun şalău de pe piaţă. Şi sper să mai lucrez cu oameni de căcat, de-aia vreau să mă angajaţi dumneavoastră.

Nu garantez că asemenea răspunsuri pot duce la angajarea pe postul vizat, am simţit că risc să fiu numit director ceea ce, pentru mine, este o ameninţare destul de mare. Cred că nu m-am implicat în destule proiecte ca să mă pot ocupa de management, mai ales în mulgătoria de şalău. Dar sunt optimist, am o atitudine pozitivă şi ştiu, în adâncurile inimii mele, că va veni un război nuclear şi că următorul angajator al nostru, al tuturor, va fi CAP-ul mondial nord-coreean. 

După cum mă aşteptam, a doar ce mi-a venit un răspuns din partea corporaţiei. Mi se spune că sunt supracalificat, iar la interviu am detaliat foarte mult activitatea mea. Candidatul ideal ar fi spus doar că s-a implicat în proiecte, atât personale cât şi pe partea de voluntariat. Mai spune CEO-ul că sintagma "pe partea de" este extrem de importantă în economia limbajului adecvat. Drept urmare, încheie domnia sa, sunt primul moştenitor al corporaţiei, astfel că va trebui să aştept să crape. Mă duc să mă implic mai mult pe partea de muls şalăul din chiuvetă.

Old blind dogs - Edward

joi, 17 octombrie 2013

Epoca marilor migraţii. Volumul al II-lea

Viaţa de istoric are o parte bună şi o parte nasoală. Partea bună e că se bea. Nu eşti boşcău, nu eşti istoric. E simplu. Partea nasoală e că înţelegi lumea. E, acum, să-ţi explice moşul de ce te trezeşti tu în fiecare dimineaţă cu gust de pulă pe sub limbă şi de ce îţi pute a căcălău prin tramvai sau prin metrou. După cum bine ştii, şi dacă nu ştii, te invit să mă mulgi de snagă, acum vreo mie şi ceva de ani veniră peste europenii vremii câteva neamuri furioase de băieţaşi călări, şucăriţi că li se terminase combustibilul pentru cal din stepele asiatice. Şi zi de vară până-n seară, puseră foc la noi în ţară, vorba cântecului, şi violară tot ce mai putea fi crăcănat, viu sau mai puţin. 

Bun, acum că ai informaţiile care-ţi trebuie, să trecem la lucruri cu adevărat serioase. Lumea asta mare este plină de căcat. Dar căcatul nu e uniform distribuit. În unele locuri e mai mult şi se îneacă norodul în el, în alte locuri e puţin şi doar te murdăreşti oleacă pe pantofi, iar în cele mai binecuvântate regiuni nu e deloc. Ele produc căcatul pe care-l teleportează cu lopata în lumea a treia. Precum şobolanii, suboamenii care n-au fost în stare să-şi facă sistem de canalizare şi care înoată în ciocolată până la nas caută un pământ al făgăduinţei. Drept urmare, înoată spre ţărmuri mai însorite şi mai înmiresmate. Migraţia asta are loc de câteva zeci de ani, porneşte din Kebabia şi îşi are ţinta prin Europa, mai ales aia de nord şi de vest. Drept urmare, s-a umplut lumea de germani pe care-i cheamă Ali şi care poartă după ei covoraşe pe care şi le-ntind în drum în cele mai inoportune locuri şi momente. Evident, toţi omuleţii ăştia sunt un corp străin în cultura vestică. Să ne înţelegem, nu afirm superioritatea vre uneia dintre civilizaţii. Orientalii şi-au avut momentul de glorie, occidentalii la fel. Acum sunt doar nişte zombalăi culturali şi se întâmplă ca violatorul să fie estic şi violatul să fie vestic. Treaba a fost fix pe dos în vremea Cruciadelor, când cavalerii cu "zale lucii", de fapt cămeşoaie transpirate şi duhnind a pipi, au penetrat vârtos Lebensraum-ul kebăbesc. 

Revin la migraţii. Când asiaticii şucăriţi au invadat Europa, înainte de anul 1000, amărâţii Bătrânului Continent au mimat, măcar, rezistenţa. Nu că ar fi fost mari iubitori de penis de cal şi călăreţ, dar nu prea aveau pregătirea necesară să se apere eficient. Dar nu au chemat ei mongolii excitaţi. Pe la 1200, kebabii au reacţionat destul de nasol la cruciade. Adică, legitim, ce pula mea cauţi tu cu instrumentu' de tortură la mine-n semilună? Marş de te sfinţeşte la tine acasă! Astăzi, în schimb, nu mai există inteligenţa colectivă a maselor pentru că nu mai există nici prea multă inteligenţă individuală. Omul e prost, iar civilizaţia din care face parte şi-a construit-o după chipul şi asemănarea lui. Uitând cum a fost când hoardele încăciulate-n blană i-au incendiat coliba, europeanul nostru invită în casa lui pe cel care o să-i dea foc în cele din urmă. Cum îi dă foc? Apăi du-te-n pizda mă-tii dacă n-ai auzit de 11 septembrie! Cum îl cheamă? Fiind corect politic, sancţionând reticenţa băştinaşilor la ingerinţele alogene şi oferind condiţii de înflorire nou-veniţilor. 

Bun. Acum că te-am aburit bine de tot, să concluzionez cu varianta prescurtată. Politicile occidentale vis-a-vis de populaţiile orientale se poate compara cu un homosexual care primeşte vizita altui homosexual despre care ştie că are SIDA şi, cu toate astea, îşi lubrifiază anusul, se proţăpeşte în poziţia caprei şi invită mădularul infectat, fără intermedierea prezervativului, în rect. Drept urmare, sfătuiesc pro-europenii să-şi facă rezerve substanţiale de ulei, pentru că vine pula şi, dacă tot o să vă îmbolnăvească, măcar să nu vă fisureze orificiul căcăstor.

Gyvata - Dolijuta

miercuri, 11 septembrie 2013

Cum să fii un bun aztec

Propaganda actuală de peste tot încearcă să ne înveţe cum să fim buni europeni, un fel de oameni noi, iubitori de ţigani şi câini maidanezi în ciuda răului pe care ni-l fac. Se pare că singura noastră salvare, spun infecţii ăştia, ar fi Europa unită. Eu vin şi dau o alternativă sistemului, pentru că monopolul dăunează. Dacă nu vrei să fii european, poţi să fii aztec. E fain să fii aztec. Dar, pentru că eşti născut în Europa, uneori te cam bate harta şi trebuie să improvizezi. Uite ce ai de făcut:

Îmbracă-te ca un aztec! Garderoba aztecului începător trebuie să conţină, obligatoriu, blană de jaguar şi pene. Aici e greu să faci rost de aşa ceva, aşa că poţi jupui, pentru fiecare costum, vreo 50 de pisici tomberoneze şi, pentru fiecare podoabă, poţi jumuli cam 10 kile de porumbei. Ajuţi şi mediul, reducând din numărul de pisici care tulbură liniştea când au futilici şi din şansele ca oamenii nevinovaţi să fie bombardaţi cu rahat. Dacă nu ai inimă să faci aşa ceva, înseamnă că ai fost sacrificat. Dacă trăieşti, poţi să jefuieşti o curvă. Ea are şi blană de jaguar şi pene.

Fă afaceri ca un aztec! Du-de la piaţă şi plăteşte în boabe de cacao. Bea o ciocolată caldă din când în când, ca să le arăţi sărăntocilor ce mare magnat eşti tu! Intră în primul magazin de bijuterii, lasă un plic de cacao şi ia tot aurul, ca să-ţi decorezi casa cu el! Dă şpagă în pliculeţe de 3 în 1!

Fii tolerant ca un aztec! Un bun aztec nu discriminează. Aşa că declară război, în fiecare an, tuturor naţiilor din jurul tău: ţigani, unguri, ucraineni, moldoveni, bulgari, sârbi şi ce mai găseşti! Ai nevoie de prizonieri de război în cantităţi mari, pentru că trebuie să...

Fii religios ca un aztec! Încolonează prizonierii în faţa celei mai mari biserici. Suie-te în clopotniţă, pironeşte câte un prizonier de clopot, sparge-i pieptul cu un pietroi (nu cred că găseşti la bazar cuţite de obsidian) şi scoate inima din el. Şpilul este ca inima încă să bată când i-o oferi pe o tavă lui Quetzalcoatl. Apoi depozitează în faţa Primăriei toate cadavrele. Sigur, municipalitatea te va aprecia pentru zelul tău.

Fii sociabil ca un aztec! Învaţă nahuatl, nu e greu şi e o limbă tare frumoasă. În tramvai, în autobuz, în lift, aşează-te lângă oameni şi vorbeşte cu ei, povesteşte-le lucruri. Serveşte-te din mâncarea oamenilor pe care-i întâlneşti şi din orice au ei. Lasă-i şi pe ei să facă la fel cu tine, dacă nu vrei să-i sacrifici. Proprietatea aztecilor este comună, deci nu e nicio problemă. Dacă cineva nu îţi oferă din avutul lui, declară-i război şi ia-l prizonier.

Iubeşte ca un aztec! Oferă-i inima fiinţei iubite. Sau oferă lui Quetzalcoatl inima persoanei iubite. Sau iubeşte-l pe Quetzalcoatl. 

Trăim vremuri foarte grele. Vremuri în care diferenţele de opinie sunt motiv de ardere pe rug, deocamdată metaforică. Totuşi, în spiritul european al diversităţii, trebuie, neapărat, să existe şi alte curente de gândire. Să nu îţi fie frică să fii aztec în Europa! Dacă se opune cineva, te discriminează. E intolerant şi trebuie judecat, pus la plată şi, apoi, luat prizonier. Şi ştim ce se întâmplă cu prizonierii unui bun aztec, nu-i aşa?

Sabaton - Burn your crosses

luni, 9 septembrie 2013

Ghid de agăţat petarde ortodoxe

Uneori, întâlneşti o femeie frumoasă. O vrei. Aşa că îi spui unele replici standard, gen scoţi ştrumeleagul la ea şi-i spui "vezi că ăsta nu se suge singur". În mod normal, orice femeie pune botul la replica asta. Dar eşti surprins să vezi că îţi spune că vrea să aştepte până la căsătorie sau că dacă ai avea frica lui Dumnezeu, te-ar suge în uşa băii. Dar tu eşti un dihor ateu. Alteori, ajungi prin ştie dracu' ce monastire de maici, iar Surioara Sofronia parcă cere falus. Dar tu nu ştii cum să agăţi duhovniceşte corect, aşa că n-ai ortodoxe fundamentaliste în palmares. Uite ce să le spui:

Hai să ne prefacem că tu eşti Eva şi în Arborele Cunoaşterii creşteau banane.
Vrei să-ţi arăt exact cât de tare era Sfânta Cruce?
Hai să vezi cum a despărţit Moise Marea Roşie şi cum s-a înecat faraonul în ea!
Hai în altar să-ţi arăt nişte moaşte care izvorăsc mir când le săruţi cu destulă evlavie.
Hai să ne jucăm de-a Maica Domnului şi Sfântul Duh!
Ştiai că există ceva mai bun decât Bunavestire?
Am aici ceva care o să te facă să înţelegi ideea de omnipotenţă divină.
Aş vrea să-ţi arăt ciocanul cu care L-au pironit pe Hristos de cruce.
N-ai chef să punem Mântuitorul în Mormânt?
Să ştii că există lucruri care învie în trei minute, nu în trei zile. 
Hai să vedem împreună ce-a făcut Domnul în a şaptea zi!
Uite cum a convins-o şarpele pe Eva să-i pape merele.
N-ai chef să înfigem lumânarea în colivă?
Hai să-ţi arăt de ce n-au voie femeile pe Muntele Athos!
Ăsta (îi arăţi ştrumeleagul din dotare) este Muntele Golgota. Nu se escaladează singur.
Ne jucăm un pic de-a inchizitorul şi vrăjitoarea?
Ştii la ce mă duce cu gândul cuvântul "erezie"? La ce-mi provoci tu când te spovedeşti în faţa mea.
Am auzit că-ţi place duhovnicul tău. Hai să-ţi dau motive să treci pe la el.
Tu transformi carnea în lemn mai repede decât a transformat Hristos apa în vin!
Hai să-ţi demonstrez cum s-a rupt în două Templul din Ierusalim!
Vreau să-L cufund pe Hristos în Iordan şi să-l Botez.
Mi se mai spune că am ceva în comun cu Irod cel... Mare.

Acum aştept o invazie de futaci prin mănăstirile patriei, unde aveţi datoria sacră de a desacraliza surorile şi de a face poze cu cărţile legionare din biblioteci! Succes la pironit Hristosul de cruce. La botezat Domnul. La înfipt suliţa în coasta lui Mesia. Aţi înţeles aluzia.

Turisas - Ten more miles