vineri, 4 iulie 2014

Observaţiuni antropologice asupra exemplarului "Filimon", apartenent tipic al urbei româneşti

Să-i spunem Filimon. Este bucureştean, deci oltean moldovenizat născut prin suburbiile imunde ale Nămoloasei. Colonist de meserie, Filimon posedă cămaşă într-o singură culoare; e drept, nedefinită. Duhnindu-i gura a chestie care creşte între degetele de la picioare când o arzi vara în bocanci, colonistul de la Nămoloasa ar fi purtat şi păr pe spate dacă nu i-ar fi fost încă arsă pielea de internship-ul plătit în boabe de grâu, efectuat vreme de 18 ani în metropola de baştină. 

Filimon ocupă relativ legal o garsonieră decorată cu igrasie renascentistă şi cu bun gust. De ceapă. Proprietarul căruia-i cotizează o dijmă lunară cât trei sferturi din valoarea locuinţei învinuieşte foştii chiriaşi, nişte "moldoveni dă Ialomiţa", pentru cocktail-ul de damfuri primitoare sau, poate, primitive, căci nici el nu ştie prea bine care-i diferenţa. Are chiar şi apă caldă. Dubios de caldă, Filimon nu-i cunoaşte originile. Doar ştie că un dulăpoi mare de pe un perete începe să se screamă când o foloseşte, aşa că preferă s-o evite. 

"Apă? Păi o cumpăr din hypermarket, doar nu-s dă la Pocreaca s-o scot din pământ, cu viermi şi ciuperci d-ăstea dă ţărănoi rural"! Aşa explică Filimon, cu un aer didactic care i s-ar potrivi dacă n-ar intra în conflict cu halena profund etilizată, originile apei cu care se spală pe faţă când îşi aduce aminte şi când este şi capabil să parcurgă cei doi metri care-i despart patul de chiuveta ancorată, straniu, de un perete care nu se află în baie.

Bucătăria lui Filimon este suspect de curată. Probabil, este cea mai curată suprafaţă de 1,827 metri pătraţi din edificiul ferentarian în care-şi ţese omul viaţa şi opera. "Cum unde mănânc? La Mec, bă! N-ai auzit de el? Păi eu nu mă apuc să gătesc cărnuri d-alea dă animal şi cartofi. Tu ştii că animalul ie cu pământ pe el, cartofu' la fel... La Mec ie curate, dar ce să ştii tu, dă-te-n spirt dă filistin"! se revoltă Filimon când este întrebat de secretele celor aproape doi metri pătraţi cruţaţi de expansiunea slinului nativ "dă Ferentari".

Colonistul Filimon nu este, sub nicio formă, un beţiv. El savurează, vreme de patru ore, o bere cu lămâie, purtându-şi pălăria cea de duminică, miercurea. În Nămoloasa, portul de pălărie duminicală miercurea ar fi fost aspru pedepsit în birtul comunal. În Bucureşti, însă, nu sălăşluiesc "Grobienii ăia dă Moldova". Bucureştenii au stil. Pălăria purtată inadecvat atrage priviri, dar, de această dată, admirative. 

Filimon este de-al lor. Nu înţelege, însă, de ce nu se apropie nimeni la mai puţin de doi metri de trupu-i, sursă parcă nestăvilită de izuri ce aduc vag a ceapă conservată în spirt. "Pastă dă dinţi? Păi dân dinţii cui să face aia? Poate e dă la d-alde infecţii ăia dân Rahova, mă infectez cu cine ştie ce microbi"! se arată Filimon suspicios la auzul unor asemenea chislovăţii. Adoarme, sorbind cu nesaţ dintr-un recipient imens plin cu o substanţă care răspândeşte mirosuri necunoscute de nasul omului alb. Probabil, ţuică făcută din boasca rămasă de pe urma ţuicii vecinului. "Păi voi d-aia staţi în copaci, dă-vă dracu' să vă ia dă primitivi, că nu reciclaţi"!

Korpiklaani - Keep on galloping