marți, 28 august 2012

Viaţă de mântuitor

Nu e uşor să fii Hristosu'. Lumea crede că e fain de tot să fii Dumnezeu, să abuzezi de oameni cum vrei tu, să pui copaci, să coci apocalipse... Nu e chiar aşa. Dumnezeii au o slujbă de căcat. Toată lumea te strigă, dar trei sferturi dintre ei o fac în timp ce se fut. Nu vor nimic, doar să te uiţi la pornache. Şi tu te uiţi, că doar Dumnezei suntem, nu baloţi de paie! Alţii vor să te fută. Apoi e partea cu rugăciunile. Tot norodul se roagă de tine pentru bani. Dacă aş da bani tuturor după cum cer, ar apărea situaţii gen "Şi Domnul a spus: Să fie inflaţie! Şi s-a umplut lumea de inflaţie". Ar fi aşa mulţi bani, că n-ar valora nimic. I-aţi pune pe foc, bă, ţăranilor, şi degeaba m-aş mai chinui eu să vi-i tipăresc! Plus că tuşul de Sfântă Imprimantă e cam scump şi cam greu de găsit. Şi, pula Mea, mi-e lene! 
Apoi vin alţii cu rugăciuni pentru putere de muncă. Pe ăştia îi mai tolerez, dar dacă ar avea putere de muncă ar ajunge nişte părăsiţi trişti, nişte salahori corporatişti sau şantierişti. Puterea de muncă e o ghiulea legată de gleznă. N-ajungi nicăieri aşa. Mi-aduc aminte vremurile când eram pe pământ. Toţi erau pescari, brutari, peşti, curve, jidani, soldaţi... Toţi voiau să fie Mesia sau să vadă unul în carne şi oase. Apoi am apărut eu, un tâmplar care n-a tâmplărit în viaţa lui, cu diplomă de Haret care va să zică, şi-am început a sta în cur pe pietre şi a pălăvrăgi intens. Am ajuns unde-am ajuns, restul e istorie. Deci, ca să pun punct chestiei cu puterea de muncă... Mai bine nu.
Altă chestie care pute a căcat în meseria de Dumnezeu e aia cu justiţia şi mila. Văd că nişte troli cu sutane au scris despre Mine că sunt mila întruchipată, dar şi organul suprem de justiţie. Da, mi se spune "Organul" din motive lesne de înţeles pentru cine mă cunoaşte intim. Da, îmi place justiţia şi aş vrea să fiu colegul lui Zegrean. Dar, dragii mei popi, voi aveţi aşa multe calităţi, că inteligenţa nu a mai încăput în codul vostru genetic. O judecată făcută sub imperiul milei e o pulă moale încercând să sature o curvă. Ah, Magdalena... Revenim. E ca şi când ai juca biliard cu o funie. Dreptatea se administrează cu intransigenţă. Şi, da, mi se rupe de oameni şi de umanitate. Există oameni de căcat, oameni de tot căcatul şi oameni de mai puţin căcat. Oamenii de mai puţin căcat sunt mântuiţi, de rest nu mă interesează. Să-i fute Satan în cur până borăsc căcat, din partea mea. De-aia am creat Infernul.
Mi se mai pune, apoi, în cârcă treaba cu învierea morţilor, cerul nou, pământul nou şi eu împărat, de parcă aş fi un bulangiu care nu mai poate după putere şi distruge universul doar ca să ajungă mare smardoi. Asta sună a mafiot. Eu sunt băiat bun, anarhist, pacifist... Nu-mi băteam pula de Imperiul Roman din dorinţa de a ajunge eu cezar. Doar mă enervau grav cu pretenţiile lor de superiori, când, de fapt, erau plagiatură după greci, doar că oleacă mai puţin certăreţi între ei. Cât despre morţi... Morţi de beţi, poate şi-i trezeam dându-le oţet pe la nas. Numai eu sunt imun la oţet. Sau poate că beau cel mai straşnic, pentru că pe mine chiar m-au crezut mort şi m-am trezit după trei zile într-o peşteră, cu bube şi păduchi laţi. Habar n-am ce-am făcut în zilele alea. Ăştia zic că aş fi ajuns şi prin tribunale. Îi cred, că fac urât la băutură. 
Dar sunt şi părţi bune când te cheamă Gizăs. Sună bine numele, stau bine pleata şi barba, lumea se închină la aparatul de tortură cu care ai avut de-a face la beţia aia crâncenă, toţi se aşteaptă să le rezolvi problemele şi, dacă pe tine te doare în pulă, ei arborează mutre triste şi umede şi purced la cotizat şi la pupat de morţi... Oamenii se aşteaptă să-i salvez de la nu ştiu ce căcat de păcat originar, că ar fi mâncat nu ştiu ce curvă un măr şi, abis, se simt ei vinovaţi. Eu le zic că da, îi salvez, că-s prea proşti să-şi dea seama că-s gata salvaţi şi că nu e vina lor că a mâncat aia fructe zăpăcite. Dar e mai simplu aşa, să trăiască ei cu iluzia că, fiind aparent buni, scapă de iad. Nu scapă. Raiul e mai plin de atei, agnostici, buddhişti şi satanişti decât de creştini. Ironic. Sunt un Dumnezeu ironic. Pace vouă. Şi nu uitaţi de măr! Nesimţiţilor! Cum a îndrăznit Eva să bage-n ea mărul? Nu vă e ruşine? E numai vina voastră, futu-vă Stalin!

Silent Opera - Selene

duminică, 26 august 2012

Muzică

Eu vara nu scriu. Drept pentru care, îngheţ în holodilnicul meu defect şi invertit, cu freon de antimaterie probabil,care cheamă de-afară toate cele 45 de grade şi fac rabat de la postulatul cu nescrisul. Cu mult succes, îmi provoc transpiraţie dubioasă prin urechi ascultând muzică. De-aia am şi început prin a parafraza un trubadur de mari succesuri. Mă simt dator să scriu despre muzică, dat fiind faptul că nu pot să scriu fără ea, dar n-am scris niciodată despre ea. Mi-ar plăcea să mă pot detaşa de polemicile dintre metale şi manele, dintre house şi dubstep, dintre căcat şi pişat, dar n-am cum. Eu şi bunul meu prieten, portofelul mai plin cu bonuri fiscale de pe la prezervative decât cu caşcaval, n-am găsit vlagă de mers decât la un singur concert anul ăsta, anume la Bucovina. Ăştia sunt nişte oameni care cântă. Solistul cântăreşte tacticos şi nu foarte ostentativ o pipă şi-o bere înainte, aşa, de încălzeală. 
Asta nu este o dezbatere pe tema contrastului dintre grobianismul berii şi rafinamentul pipei. Dar metalistul bea bere. Consumatorul de şaormă dubioasă de pui stresat, gel de păr şi house ingurgitează energizant. Nu cafea. Nu pufoaică de la rusnaci. Spermol de taur, ca să-i preia puterea. Primitiv, la fel cum ţarul Krum bea chestii din craniul împăratului bizantin ca să-i crească pula acum vreo mie şi ceva de ani. De ce are nevoie de spermol de taur ca să asculte digei? Pentru că microfonul e ca un fel de pulă. Dacă eşti un cântăreţ care suge pula şi la concertele căruia se face nani, ţii microfonul în gât. Asta pentru că habar n-ai să cânţi. Dacă eşti rapsod pe bune, nu te mai formalizezi. Ai plămâni, ai tehnică, ai muzică, deci cânţi. Şi îţi vine omul mai beat ca hoţul de salvări de la Vaslui şi se trezeşte pe muzica ta. Nu are nevoie de muie la mâna a doua de la taurul comunal ca să îşi menţină genunchii erecţi. Ăla care munceşte pe scenă are nume precum Pavarotti, Crivăţ, Tarja Turunen, Rammstein, Haggard, vioară, Vivaldi, Bach, chitară. Epiderma penisului care fără leptopiseţ poate fi suspectată de a fi vie se cheamă Zboară Proiectu', Călăreţ de Disc, Stăpânul Ceremoniei (funerare a babei safta, căzută eroic la jumătatea poştei efectuate fără cusur de o hoardă de orci semituciurii), Conectează Rî, Zâmbilici, Creieru' Mic, Doamna Nebunica şi alte de-astea. Cântă la rotopercutor versuri plagiate de pe reclamele la Dedeman cu "eşti frumoasă ca penicilina, am venit să-ţi tencuiesc piscina" sau "stai ca gletul pe perete, io mi-s jet, tu eşti burete". Asta, în cazul fericit în care există versuri. Să ne înţelegem, ascult muzică instrumentală, dar aia are expresivitate prin ea însăşi. Dacă n-are, o subliniază pe cea a unor versuri cu sens, dar nu îmi ciocăneşte mie scăriţa de-i sare nicovala pe doate drumurile patriei, pe la marginea cărora se tânguie un ţigan că i s-a terminat diazepamul şi nu doarme vara. Nici eu nu dorm vara, că mi-e cald, îmi folosesc penisul şi am o carte de scris. Nici tu nu dormi vara. În sesiune, nu mai zic. Dar nu încalec pe toate boxele să ştie neamul că m-a greşit pe mine mama cu o bufniţă. Asta nu se face, e pornache de trei lei şi degrabă vărsătoriu de sânge menstrual de pe la păpuşile Barbie aduse de Frankenstein la viaţă şi care aşa de rău se udă, că nu mai ţine Fifi cont că-i zeamă, că-i sânge, că avortează, că vomită. 
Deci, să recapitulăm: Muzica se face greu, se cântă greu, cere sacrificii, e artă. Reclamele de la Dedeman sunt pentru Dorel şi n-au nevoie de coloană sonoră ca să transpire geniu prin fiecare por al acoperişului Baudeman. Dorel are nevoie de proletcultism. Eu n-am nevoie de aşa ceva, deci ce-ar fi, dom' primar, să muţi mătăluţă toate cluburile proletcultiste pe marginea căii ferate, poate-poate... şi să laşi în civilizaţie arta civilizată? Că dacă-l mai aud pe ăla că nu doarme, îl ajut cu un capac de canalizare până cântă că vara nu iese din spital.

Enisferum - Token of time