joi, 26 aprilie 2012

De ce monştri verbali?

Pentru că vaginul mult prea adânc al distinsei dumitale mume nu suportă decât monştri şi limbă, de-aia. Dar, întrucât monştri limboşi suna cam dubios iar mumă-ta nu prea are obiceiul de a se spăla în vagin decât dacă o bureţesc eu bine înainte de coitus, am ales să fiu un pic mai ninja cu perdea pentru prima şi ultima oară în viaţa mea şi să-mi pun prezervativ peste pseudonim. Şi uite de-aia n-ai tu fraţi, nu pentru că ai fi ceva pula mea ştie cât de special şi capodopera futaiului alor tăi.

Acum, sincer, de ce scriu eu căcatul ăsta? Pentru că desconsider. Dar nu desconsider din lipsă de respect, pentru că, dacă faci parte din cretinii care ajung aici căutând pizde flocoase sau ce alte fetişuri cretine ai tu atât de aproape de inimioara bolnavă încât să mi le spovedeşti cu penisul în beregată, sub sutană, trebuie să te informez că sunt suficient de inteligent încât să îmi respect chiar şi duşmanii care n-are valoarea mea, dacă înţelegi ce vreau să exprim prin dezacordul flagrant. Adică am un IQ de trei cifre şi asta e suficient fără să-ţi etalez cifra mai mare de trei a zecilor.

Acum, că am rămas doar noi, cei care putem urmări un text cu fraze lungi, hai să explic de ce exist şi mă exprim aiurea pe aici: pentru că dispreţul deschide multe minţi. Dispreţul doare ca o pulă de cal îndesată într-un anus prea strâmt sau prea virgin. Şi dacă nu doare, mie prea puţin îmi pasă. Interneţii sunt plini de bloguri cu floricele, cu roz, cu târfe, cu poezele fericite, cu pisicuţe, cu fluturaşi şi cu morcovi mov. Vreau să scriu şi miercurea. Şi promovez scrierea mea de miercuri printr-o scriere de joi, după un chiul de luni. Adică luni am fost prea obosit după activitatea intelectuală, iar miercuri mi-am dezinfectat organismul cu alcool mult şi bun. La mulţi ani! Miercurea va fi rubrica "poşta redacţiei". Adică iau cea mai deşteaptă căutare de goagăl care direcţionează spre regatul meu virtual şi o fut în stilul Armatei Roşii, adică aşa de bine, că târfa o să se simtă poştită ca ultima ţigară dintr-o cameră de cămin studenţesc. Asta pentru că mă simt nasol să râd doar eu şi vreau să împart, ca un dumnezeu cu d mic care se respectă. Am plecat la facultate, hai la măciuci calde pentru guriţe reci!

miercuri, 18 aprilie 2012

Mi-am găsit zeu!

Domniile voastre se aşteptau să scriu de ieri, cum mi-e mie ritualul matinal de lunea, dar se vede treaba că lumea uită ce creştin bun sunt eu şi cum nu muncesc eu de Paştele mamei domniilor voastre. Nasol momentul, noroc că mi se rupe. Bun, n-a fost luni, e marţi. De fapt miercuri. Şi nu stau prea bine la capitolul subiecte, pentru că m-am scufundat în texte savuroase despre unele puşcării comuniste de prin anii '50. Mă inspiră chestia asta, dar cred că am mai spus-o. 

Când mă fac mare, vreau să fiu criminal. Mai ceva ca norvegianul asupra căruia vreau să zăbovesc. Ăla da viking adevărat! Dacă nu ar fi nazist, mi-aş face icoană cu el (autorităţile statului generează trafic colosal pe monştriverbali, că deja o dau subversiv. Bodaproste, futeţi clicuri şi pe reclame, vă rog). Să intri în tribunalul în care urmează să fii judecat, să te uiţi la mumele, taţii, surorile şi curvele ălora pe care i-ai ciuruit şi să le fuţi un Heil Hitler şăgalnic nu e uman. Nu e dumnezeiesc. E şi mai şi. Dacă nenea ăsta moare şi Dumnezeu există, se duce direct la el, îl saltă de guler de pe tron şi-i trăsneşte două perechi de palme şi-o râgâială cu mujdei fix în nas. Toate astea, în timp ce joacă rol de organ erect al statului, adică de portpulan cu caşchetă. După care îşi ia lista cu sfinţi şi-l caută pe unul Ştefan Voievod, despre care a auzit el treburi nasoale. Cică de când a ajuns Ştefan cel Mare sfânt, Maria nu mai e Fecioară. Iar norvegianul voia să bucificatorul oficial al Mă-sii Domnului. Mărturisesc că mă tenta şi pe mine, dar nenea ăsta merită. De-ar fi fost anarhist... Şi după ce-l găseşte el pe Ştefan, îl leagă de-un stâlp, îi violează anal pe toţi legionarii şi ultranaţionaliştii fără creier care l-au făcut mai erou decât e cazul cu o armă de vânătoare, urinează nesăţios, cu gemete de satisfacţie, pe mănăstiri şi-l slobozeşte apoteotic pe vodă. Nu că aş avea eu ceva cu Ştefan, chiar îl admir, tocmai de-aia aleg asemenea personaj pentru a ilustra, comparativ, anvergura coaielor vikinge. Adică, să-nţeleagă tot gerontofilu' de Vaslui, Ştefan e baştan. E boss de boss. E faraon de faraon. Dar Anders Brevik e mai faraon, mai boss, mai baştan decât toţi vozii, dracii şi zeii la un loc. Atâta doar că-i cu nazismul şi asta cam pute, nu neapărat a jidov pârlit cât a stat nasol şi opresiv. Noapte bună.

Fairyland - Eldanie Uelle

luni, 9 aprilie 2012

Veniţi de luaţi foc!

De astăzi începe săptămâna în care ortodocşii sărbătoresc, toţi, adică şi lipovenii, ruşii, basarabenii şi alte neamuri care stau prost cu calendarul, cum un nene care îmi imită aspectul fizic s-a chinuit ca un câine plouat călcat de camion, ca să ajungă pironit, ca un fel de starletă porno jidovească, de două bucăţi de lemn care au ajuns, între timp, obiect de lustruit limbi. Aceasta este povestea modului în care vreun miliard de oameni au ajuns să venereze un obiect de tortură. Dacă vă aşteptaţi din partea mea la un serial despre cum a pătimit Hristos, cum a ajuns el de la un pielea pulii cam nespălat la lider politic şi religios semilocal, cum autoritatea a încercat să-i îndese pula cea groasă a legii pe gât, cum el, cu abilitate, a respins-o şi a înviat comatoşi, a vindecat boli, n-a sexificat pe nimeni şi n-a fost homosexual, aici este locul. Locul în care nu veţi afla nimic din toate acestea. Astăzi şi numai astăzi îmi pierd vremea scriind despre epigoni palizi de-ai mei, gen Hristos. 

Cine a fost nenea ăsta? Să zicem că, dacă ar fi trăit astăzi, nu ar fi fost aşa de hipiot. Cred că cel mai apropiat de Hristos personaj contemporan este Anders Brevik, ăla de a împuşcat oameni mulţi prin Norvegia. Ăla mântuitor adevărat! Acum trăim vremuri directe, aşa că dacă vrei să trimiţi poporul la Dumnezeu îl trimiţi direct, nu stai să molfăi vorbe ani la rând prin deşert, doar - doar te-o asculta careva! Hristosul original a folosit mijloacele vremii: doisprezece pulărăi cam dubioşi, adunaţi de prin mahalalele Palestinei, atent aleşi pe criterii etnice să fie sigur omul că nu se trezeşte cu romanii în sânul micii lui secte. S-a apucat să povestească poveşti despre cum e bine să nu fii rău, despre morcov şi bici, despre grâu şi neghină, despre cum e OK să sugi penis latinesc în loc de pulă circumcisă, pentru că pe lumea ailaltă toată oastea îngerească va lustrui mădularul tău, în compensaţie. Adică nenea dădea speranţe false oamenilor, ştia oleacă de filosofie orientală, oleacă de oratorie, oleacă de medicină tot de prin Orient şi hopa! Habemus Regem, spuneau micuţii dubioşi analfabeţi şi inculţi care nu ştiau a pune întrebări, ci doar a se lua după cine îi pupa mai limbos şi după cine le dădea de băut mai cu artă. Şi, hai să vă spun eu una bună: beţi voi un kil de vin după ce aţi băgat o pită şi mai vorbim după. Beţie ca de la combinaţia asta mai rar obţineţi, dragii mei! În asemenea stare, întorci celălalt obraz dinainte de-a-ţi lua prima palmă!

Hai, acum, să vedem cum a crăpat mititelul ăsta, că mă lungesc prea mult şi mai am şi alte treburi în afară de a îmi ilumina publicul. Jidanlandul secolului I era un loc destul de nasol, cam ca acum. Problema erau, ca întotdeauna, evreii, care nu erau prea mulţumiţi de misiunea civilizatoare a romanilor. Drept urmare, se instaurase un regim represiv destul de nasol care încerca să înăbuşe din faşă orice tendinţe centrifuge. Adică să-i ţină dracului pe ăia la respect! Iar Hristos taman asta făcea, destabiliza sistemul, crea grup de crimă organizată, mai ales că mulţi băştinaşi îl vedeau pe el ca pe un rege al iudeilor. Regula era alta. Împăratul era sursa de coaie. Aşa că s-au dus guralivii cuceritori la cel mai fraier dintre lacheii mântuitorului, i-au dat o şpăguţă simbolică şi s-au luat după el. În timp ce Iisus îl suna pe ta-su să-i ceară vreo 20 de arginţi, să-şi ia nişte pateu de post până la bursă, Iuda, şpăgarul de mai sus, a performat un ritual gay asupra lui, sărutându-l cu pasiune. Ăsta era semnul la care le-a fost deschisă calea romanilor. Şi-au venit, l-au luat, i-au dat săpun, l-au gâdilat să-l scape, i-au luat carafa de vin, s-au îmbătat şi au borât pe el, l-au judecat, au mai băut oleacă, l-au bătut în cuie de un crucioi şi gata. Le-au ieşit evreilor din cap fumurile monarhiste. 

Acum, legenda zice că nenea nu s-ar fi dat dus aşa de uşor şi, căpos fiind, ca un jidan autentic, nu a crăpat din prima. Cu viclenie a aşteptat să fie pus în mormânt şi, după ce-a mâncat toate râmele de acolo, pentru energie, la vremea potrivită, a ieşit, cam adormit, cam nespălat pe dinţi şi cu ideea genială de a face pe înviatul. Asta i-a dat aşa de multă credibilitate, că în 40 de zile a reuşit ce n-a făcut în 33 de ani: să convingă o groază de lume că el chiar e fiul lui ta-su şi că va aduce decalotarea penisului după sfârşitul lumii. 

Crucea pe care a murit parţial a devenit simbolul rezistenţei, un fel de masca lui Guy Fawkes mai mare şi cu mai multe aplicaţii pornache, ziua de duminică a devenit Înviere, iar tot futaiul anal la care a fost supus de romani Hristos a ajuns prilej de adunări de babe prin biserici şi chiar imitatio Dei. Ce e aia? Păi, unora le place să imite ce-a făcut Hristos. Grupul lor se numeşte comunitatea gay. Sau Biserică. Depinde ce teorie vrei să crezi, că sunt mai multe adunături de-astea care încă mai bocesc după nenea ăsta. Bucăţi din crucea pe care-a fost el bătut în cuie se mai păstrează, zice-se, şi acum prin diverse locuri sacre, întru veşnica lor şmirgheluire cu buzele aspre ale celor ce cred fără a cerceta. În paralel, sunt şi filme porno în care călugăriţe cu sâni mari îşi îndeasă câte-o cruce de douăzeci de centimetri în pizdovagin. Şi de-asta, dragii mei, somnul vostru de după-amiază va fi întrerupt, o săptămână de acum înainte, de cloapetele ce cheamă enoriaşii la cotizaţie. Pardon. La sugăciune.

Sabaton - Cliffs of Galipoli

miercuri, 4 aprilie 2012

Am abandonat anarhia. Slavă ţie!

E a treia formaţiune politică din România, după USL şi PDL. Ghici, ciupercă, ce-i? Hai, sictir, nu-ţi vine în minte numele unui asemenea partid de tradiţie şi de viziune? Pe mine mă revoltă că nu e primul. De ce n-are susţinerea pe care o merită Partidul Poporului? Da, dragii mei, Partidul Popular, al lui Dănuţ cel care dă cu căcat în bogătaşi de pe yachtul lui de două milioane de euroi, este doar al treilea într-un sondaj recent. Şi pun pariu că dacă şi-ar spune şi creştin-democrat ar fi mult, mult mai sus. 

Mă gândesc să cer viză de Burundi dacă nu iese ăsta preşedinte şi dacă nu formează singur majoritate în Parlament. Eu vreau să aflu pe canale oficiale de toate futaiurile din budele Casei Poporului. Vreau să fie şerpilieni în Guvern. Vreau să dea Magda Ciumac din buci pe biroul prezidenţial. Dacă Statele Unite sunt conduse din Biroul Oral, de ce nu ar fi România condusă din Biroul Anal? Merităm şi noi asta! Merităm un viitor strălucitor, aşa cum am văzut în Idiocracy! 

M-a erecţionat programul lor politic mai ceva ca o dimineaţă de-aia în care mă trezesc în cort după ce mă culc în plapumă. Adică, omul a promis că dă toţi miniştrii afară din Palatul Victoria, le ia banii şi târfele şi le împarte cu norodul. Deja îmi cumpărasem vaselină pentru Elena Udrea, să am când o fi să-mi vină rândul la Marea Poştă Naţională, pentru ca acum să aflu că investiţia mea e în pericol, Partidul neavând decât vreo 16% dintre voturi. 

Dragii mei conţărani, votaţi-l, că Oteveul, odihnească-se în pace, futu-i Adolf de peştilieni care l-au închis, era o fereastră spre gloriosul viitor pe care ni l-am câştigat printr-un mileniu zbuciumată istorie! Încă de când scria Ştefan cel Mare despre scârbavnice mădulare date la "reţe" lumea ştia care-i calea firească de evoluţie, pe calea unui imperiu mai milenar ca al principalului producător de săpun de la începutul anilor '40. 

Daţi-i Diaconescului ce-i al Diaconescului, adică şansa de a cuceri Basarabia, Rusia şi Statele Unite ale Mexicului, de a transforma o garsonieră bucureşteană în capitala Imperiului Galactic, de a vinde pietre de moară pe post de lingouri de aur ca să plătească românii cu 100.000 de euro pe zi numai ca să stea degeaba etc! Este o erezie să nu plăteşti gras poporul român pentru treaba la care se pricepe cel mai bine, adică înalta artă arcană a frichipulaţiei. 

Când închid eu ochii şi-mi imaginez viitorul patriei, conduse de Diaconescu, mă gândesc din ce în ce mai serios să abandonez anarhismul şi să jur credinţă unui asemenea despot luminat cum altul n-a mai fost. Glorie Celui ce va să ne păstorească pe căile neasfaltate ale Ridicării din Căcat! Glorie celui care va înlocui Discovery Channel cu televiziunea cu circuit închis, filmată prin camere de supraveghere instalate în căcăstorile publice ale ţării! Nu vreau să mai văd cum bea Bear Grills pişălău, vreau să văd cum scriu poponauţii anunţuri matrimoniale pe faianţă şi cum se cacă florăresele! Eu votez Dan Diaconescu. Tu ce pizda mă-tii mai aştepţi?

Nox Arcana - Night of the Wolf