vineri, 30 decembrie 2011

Facerea de bine e futere de inimă

Dumnezeul din Mine spune că nimic nu este mai nobil decât să-ţi pese, să ajuţi, să fii bun, să dai mai mult decât primeşti şi restul de poveste se ştie. Da, te simţi foarte bine când dai mai multă muie decât primeşti, când calci pe gât mai mulţi ţigani decât te calcă pe tine, din nou etc. Păi cum să fie bine când îţi pasă? Uite, se ia un om care stă să crape mai definitiv şi decât necăcăciosul Kim Jong Il. Suferă cu inimioara şi asta nu pentru că vreo târfă i-a cerut patru lei pe un futai eşuat în lift, în loc de trei. De unde ştiu asta? Pentru că omul tău e femeie, iar femeia asta e a ta. Tu eşti un bun samaritean şi-ţi faci testele medicale aferente, în urma cărora descoperi că eşti compatibil. Pui mâna pe puşcalăul de proastă calitate din dotarea paznicului de spital şi îţi tragi trei încărcătoare în cap, să crăpi în paştele mă-tii, ca să aibă mult iubita ta fătucă inimioară nouă. Se face transplantul, aia, ca prin minune, supravieţuieşte spitalului românesc şi pleacă pe drumul ei. De aici se deschid două portaluri strălucăreţe ca poponarul din Tuailait, către două universuri paralele: Ori îşi bagă pula-n viaţa ei şi se călugăreşte, pentru că ăla pe care l-a iubit sau, mă rog, ăla din regiment care a futut-o mai cu spor, şi-a dat inima pentru ea şi nimeni altcineva nu ar putea s-o iubească la fel de cu spor, ori, după ce i se lipeşte bine aorta, sare în pula primului negru atât de bine, încât hoitul tău se va simţi, din mormânt, futut în inimă cu legendara pulă de ciocolată. 
Care-i morala scenariului? Dacă-ţi pasă şi faci bine, te fute un negru în inimă în timp ce tu eşti mort. Ai distrus trei vieţi: A ta, a curvei şi a negrului, că l-ai transformat în necrofil cu un fetiş dubios pentru atrii şi ventricule. Şi asta pentru că aşa ţi-a spus ţie bunică-ta după o supradoză de tămâie, că dacă faci bine hărpuieşti ca un ministru pe vălătuci măcar până la următoarea apocalipsă. Şi nici măcar asta nu e o afacere, că apocalipse sunt din două în două luni, iar când nu sunt apocalipse sunt alegeri.
Ca să închei, dau un sfat, că doar de-aia sunt eu duhovnic şi tu nu eşti: Dacă nu poţi face rău, măcar nu face bine! Dacă nu te excită sexual semimortăciunile care se roagă la tine, monument al nepăsării, măcar îţi faci existenţa mai simplă şi crăpi mai târziu, că mori de infarct în loc să mori de grija pula mea ştie cui!

Lord of the Dance - High Priests

miercuri, 21 decembrie 2011

Locul în care...

...Sunt atât de multe babe şi atât de puţine femei penetrabile după mai puţin de trei lăzi de bere, că tot ce e futubil se crede miss fata de la ţară. Adică nici măcar nu se bărbiereşte, pentru că pizda bărboasă de 20 de ani e mai bună ca pizda epilată de 90 şi ele ştiu asta. De ce să se mai chinuie? Dacă nu le fute nimeni aici, pleacă la Vaslui, că acolo şi după centenar se face rost de penis.

...Gheretele dorelice ale dorelilor de la Drumuri şi Poteci au geamuri termopan şi bănci de lemn, model bolşevic, înăuntru. Termopanul există nu ca să ţină frigul afară, ci ca să ţină aroma fină de picioare păroase înăuntru. Oraşul pute suficient de mult şi aşa. Acum te întrebi de unde ştiu eu ce e în gheretă. Păi, eu ştiu că aromele suculente trebuie ţinute la respect, în carceră. Dorel nu ştie, drept pentru care lasă uşa deschisă. 

...Cel mai distrus din naştere cartier din oraş, ghetoul de jidani din vremea lui Antonescu, unde, bineînţeles, nu au stat jidani şi care n-a fost făcut pe vremea lui Antonescu, dar aşa pare, şi-a tras becuri cu senzor în scări. Tovarăşi, noi n-avem geam la uşă, n-avem var pe pereţi, avem ţigani! Cine plăteşte chestia asta? Sincer, preferam să doteze fiecare apartament cu câte o pereche de curve asiatice. Cel puţin pe alea nu le fură nimeni, că le au toţi. Becul cu senzor e unul pentru fiecare etaj. Ce bine ar sta unul la mine în baie, dacă vin vreodată mergând în mâini, că mi-e prea greu capul de alcoale dubioase!

...Ca să pui pe altcineva să-ţi ia buletinul de la Evidenţa Populaţiei, trebuie să prezinţi la notar buletinul. Bine că m-am apucat de istorie, că la drept nu mă învăţa nimeni treaba asta cu gândinrea, care va să zică dacă vrei să îţi ia cineva buletinul de la Miliţie înseamnă că n-ai buletin. Dar sunt rău, am şi o alternativă: să aduc doi oameni care să confirme că eu sunt viu şi mă cheamă Iisus Christos. Dragă târfă, uită-te în icoana din torpedoul următorului BMW în care sugi pula şi vei vedea. Eu m-aş duce cu măcar 300 de sparţi la notar, măcar să ştiu că le blochez activitatea de-o zi pentru o foaie de hârtie. Muia administrativă e o artă.

Asta înseamnă un singur lucru: Am luat vacanţă şi vizitez eterna şi fascinanta Brăilă, pe care aş fi preferat s-o nimeresc chiorâş decât s-o văd aşa. Pentru sex gratis, închinăciune şi ocazia de a vă fotografia cu un monument în viaţă, dar şi pentru ofrande generoase, mă găsiţi pe-aici vreo două săptămâni. Oferta e valabilă doar pentru curve asiatice. Chiar vreau să fut o curvă asiatică.

Antena 3 - În gura presei. Nu pot să ascult TeVeul şi muzică în acelaşi timp.