luni, 13 septembrie 2010

Despre starea naţiunii

Titlul de mai sus n-ar trebui să-mi aparţină, dar se pare că cel îndreptăţit să-l pună-n capul unui text al său nu se dovedeşte prea capabil sau, oricum, nu mai capabil ca orice om poporan şi nu poponar. Acestea fiind lămurite, să vedem dacă avem suficientă diarie, din moment ce ne încăpăţânăm să ne scăldăm în ea.


Vîntu stă de vreo patru zile la puşcărie şi mă mir că n-am aflat, încă, din media, ce culoare are fiecare jet de pipi slobozit de augusta sa băşică. În tot acest timp, din aceleaşi media aud că poporul îşi dresează câinii să nu mai ia de la Băsescu, astfel încât singura căţea care va mai lua de la Băsescu va rămâne Elena Udrea. Ea ia, spre disperarea admiratorilor, admiratoarelor şi, în general, a celor aflaţi la început de drum în ale gramaticii şi istoriei, cam ce lua şi Maria Tereza din grajdul regal, dar mai pe şest ca ea, că încă n-au apărut prin Bucureşti care s-o înfăţişeze pe ministră călare pe ceva sau cu ceva-ul călare pe ea. De ce spun asta? Pentru că s-a simţit să ne informeze, în urmă cu ceva vreme, că ea nu-l priveşte pe Traian Băsescu ca pe un bărbat, drept pentru care ştie, pare-se, ce zace dincolo de porţile de care n-ar fi trebuit să treacă. Sau, poate, s-o fi documentat vreo admiratoare pentru domnia sa. Tot un câine face carieră pe seama cazului Vîntu, pentru că Poliţia Română a avut grijă să-l împuşte, ca pe un pericol social ce este şi el, căci se ştie vorba din bătrâni: aşa câine, aşa stăpân. Acum, Miliţia o fi auzit că vântul bate, dar vântul nu e Vîntu, deci e cam greu de probat pericolul constituit de găinarul mustăcios pentru naţiune. Eu vreau să cred, totuşi, în cuvântul instituţiilor statului şi să răsuflu uşurat, râgâind a ceapă şi pălincă ardelenească, ştiind că naţiunea nu se mai află în pericol şi că siguranţa ei nu mai este ameninţată de singurul om care a reuşit să impoziteze prostia a patru sute de mii de membri ai Academiei de Glumeţi care au cotizat, ovin, la Fond şi-au primit înapoi cam tot ce a tăiat nepericulosul Naum Ciomu. Vestea proastă e că sunt cam solitar în propria-mi râgâială fetidă, pentru că acelaşi stat care mă apără pe mine de mogul se apără pe sine de mine, dacă e să iau de bună iniţiativa CNA de a pune cenzura pe bloguri, comentarii on-line şi alte asemenea mijloace de exprimare prin sârma cea de toate zilele şi nopţile pierdute. Din câte înţeleg, voma revărsată pe net de unul şi de altul poate aduce grave prejudicii siguranţei naţionale, prin lezarea credibilităţii celor care conduc stătuleţul bananier dintre munţi, mare şi Dunăre. Chiar mă gândeam să decredibilizez oamenii partidului de maxim 15%, dacă se bea ca de Sfântul Ion înainte de alegeri, şi 5% dacă-i poporul treaz, într-un hal fără hal, de nici cu toţi pixelii albaştri nu mi s-ar fi acoperit campania, Tuitărul ar fi fâlfâit, din nou, din aripioare a revoltă moldovenească, iar oligarhii s-ar târî afară din bârlogurile lor şi-ar forma un triumvirat glorios şi, normal, dictatorial peste ţărişoara, o repet, bananieră. Şi, că tot veni vorba de banane. Doamna Udrea, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale, aţi observat vreun trend ascendent al absorbţiei de fonduri europene pentru plantaţiile de banane de pe undeva? Că am auzit că noi exportăm mai multe banane decât importăm, semn că merge bine industria, iar de pixeli albaştri nu poate fi vorba, pentru că nimeni nu ar cumpăra banane albăstrui.


Ca să răspund la întrebarea de la Radio Erevan, anume dacă avem destulă diarie-n ţară încât să ne scăldăm în ea, pot constata că starea naţiunii nostre, ameninţate din toate părţile cu pixul în mână şi cu tastatura sub degete, permite şi solicită poporului direcţionarea jetului găblui către cea mai apropiată hazna de genum Primăriilor, Prefecturilor, Guvernului sau Parlamentului. Reuşita unei asemenea acţiuni ar asigura un flux constant de căcălău lichid cât să facă baie-n el şi ultimii plătitori ai datoriei de stat pe care preaiubiţii noştrii conducături şi a lor scumpă căţea au adunat-o în ultimii doi ani. Căci, dacă nu îngălbenim noi situaţia, ea tot maro va fi şi după ce bananele româneşti se vor fi terminat, iar culoarea maro nici măcar nu se regăseşte în mijlocul drapelului. În condiţiile stării naţiunii, fac, deci, apel la căcare de voie şi aştept, fără câine de-mpuşcat în casă, venirea Organului după umilul instigator la violenţă intestinală.

Therion – Adulruna Redivivia

joi, 9 septembrie 2010

Reclame, reclame...

Carlsberg. Probabil, cea mai bună bere din lume. Sex oral faceţi? Probabil ar fi bunicel...
Domestos. Omoară microbii. Instantaneu. Vă sun eu când mai trece Fiscul pe la mine.
Colebil. Mănânci cu spor, digeri uşor. Mănânci uşor, te caci cu spor.
Activia. Activ la interior şi de simţi bine. Da? Încă nu mi-a supt nimeni pula din interiorul scrotului.
Raiffeisen. Reuşim împreună. Dovada că eşti futut la poştă de muiştii bancari.
Pisicuţele ar cumpăra Whiskas. Atunci, de ce să mai cumpăr şi eu?
McDonalds. We're loving it. What? My cock? Sounds gay...
Nokia. Connecting people. Mai nou sunteţi bordel?
Vodafone. Intră în cea mai tare reţea. După ce îţi spargi ciocanul chinuindu-te să-ţi croieşti drum de acces.
Stalinskaya. Pentru cei puternici. În sfârşit, vodcă la cisternă!
LG. Life's good. Optimismul dăunează grav calităţii electrocasnicelor.
Vanish şi scapi de pete. Eu aş fi pus sloganul ăsta la OB...
BCR. Gândim la fel. Voi vă gândiţi la cum să mă jefuiţi, eu mă gândesc la cum să vă jefuiesc...
Fanta. Fii natural! Fute tot ce prinzi pe stradă şi cacă-te la pădure.

Bag pula, mă opresc. Am postul ăsta în şpec de vreo cinci luni de zile şi tot nu mi-am găsit dispoziţia să-l termin. Nici acum nu o am, dar mă obseda faptul că stau cu 99 de postări şi voiam ca numărul 100 să fie cel mai prost post dintre toate. Nu vreau o ediţie aniversară, că asta fac toţi lăchioşii care se cred mari scriitori de povestiri nemuritoare. Cu ocazia postării cu numărul 100, dau o sută de muie umede şi maronii cu organul proaspăt scos dintr-o copcă căcăcioasă şi cacofonică de târfă neigienică de Iaşi. Am visat asta sau ceva, viaţa mea sexuală e o epavă, nici de cururi n-am parte, dar sună bine pentru o sictireală aniversar-comemorativă. Muie cu căcat!

Nightwish - Beauty and the beast

luni, 6 septembrie 2010

Unele femei "e" proaste rău de tot

Există, printre noi, două feluri de femei. Unele sunt deştepte, altele sunt proaste. Celebre sunt alea proaste, pentru că ele ajung prin ziare şi pe la ştiri. Un caz elocvent este curva de fată a unui şef de post de miliţie de prin fundul pula mea ştie cărui judeţ. Ea este personajul secundar al tuturor buletinelor de ştiri, pentru că prostia ei este mai divină decât o vuvuzelă perfect creată din împletirea curului cu băşina cea mai puturoasă. Penala din poveste a primit o porţie de pumni şi picioare de la interlopul care i-o trăgea bine şi apăsat. Aici e primul paradox. Dacă paraşuta se futea cu interlopul, de ce nu a venit ta-su peste ei, să cauzeze un penis captivus şi să bage la zoo ţiganul borât? Pentru că poliţaii sunt la fel de proşti ca fiicele lor. Şi, pentru că poliţaiul a stat să facă labă cu gândul la trânta de fată, interlopul şi-a făcut datoria cetăţenească şi i-a administrat creaturii o bătaie ca la carte. Proasta a depus plângere penală, colegii tatălui au început o anchetă (clasic), după care, la auzul unor asemenea veşti cutremurătoare, zdreanţa a retras plângerea, a rămas cu vânătăile şi cu pulărăul liber, să-i mai îndese mortu-n casă de vreo două ori, pentru că altă pulă vânjoasă nu s-ar mai fi apropiat de scorbura-i puturoasă şi pletoasă ca George Fisher. Normal, cretinul, intitulat "Danezu", pentru că, desigur, era blond, nu ţigan borât, şi-a văzut de drum şi a început a bate gabori, lucru pentru care-l respect. Dar nu asta face obiectul elucubraţiei mele.

De ce există femei atât de masochiste, încât le place să suporte bătaie după bătaie, să mănânce făcăleţ în loc de mămăligă, să sugă ţeava de la calorifer în loc de pulă şi să se machieze cu hemoragie în loc de farduri? De unde pleacă deosebita concepţie potrivit căreia dacă nu-i lipeşti vreo doi pumni, de control, n-o iubeşti? Să nu care cumva să aud ONG-urile care se ocupă de protecţia pizdei proaste sărind în sus că sunt bătute femeile, pentru că astea o merită. Dacă iubita mea m-ar bate, n-aş mai sta lângă ea, pentru simplul fapt că ar însemna că nu mă mai suportă, drept pentru care nici speologie n-aş mai face, nici la corazon n-aş mai fi uns. Dar femeia are nevoi mult mai barbare. Pula este sfântă, în ciuda aparenţei sfioase şi pudice a femeii. Drept pentru care, pentru o pulă zdravănă, femeia mai prostuţă ar face orice. Femeia deşteaptă ştie că noi, bărbaţii, am fute-o şi poate găsi alinare şi var oriunde. Din păcate, femeia proastă reprezintă majoritatea, deci moştenirea ei genetică va triumfa. Aşa că, dragi doamne, aplecaţi-vă, primiţi genunchi în moacă şi pulă-n cur până crăpaţi şi nu vă mai almentaţi, pentru că un bărbat va face mereu ceea ce i se va permite. Bineînţeles, eşti cam muist dacă baţi o femeie, pentru că nu te ţin coaiele să te iei la trântă cu unul pe măsura ta, dar asta e altă problemă. Noi iubim femeile şi, dacă pumni în cap vor, pumni în cap le dăm...

vineri, 3 septembrie 2010

Intelectualul care caută berbecul de ţâţe

Cred că România este ţara cu cei mai mulţi intelectuali. Aşa de mulţi, că parcă Dumnezeu şi Satana se cacă în tandem creier în craniile de prin cimitire, după care un doctor Frankenstein sau ceva adună craniile pline de căcat cerebral, le sudează de nişte coloane vertebrale cam moluţe, o arde alchimistic în laborator şi le dă viaţă din băşina lui fermecată. Românii te consideră intelectual doar pentru că ai terminat o facultate, chiar dacă au crescut sugând penisuri de berbec în căutarea laptelui de oaie. Dacă ai scris şi o carte de telefoane, de bucate sau de treflă, deja eşti un formator cultural de opinie. Legile nescrise ale educaţiei trasează nişte criterii foarte rigide pentru selecţionarea oamenilor în clubul semizeilor intelectuali.
Trebuie să-ţi placă literatura franceză. Un exemplu ilustrativ, nu pentru literatura franceză în general, dar pentru genul de vomă pe care îl adoră un tarabostes al culturii româneşti ar fi acest citat din romanul "Luni de fiere", de Pascal Bruckner, un franţuz ca toţi franţujii, doar cu un nume cam nemţesc: "Fu ceva înfricoşător când ochiul orb al fundului ei se deschise fără măsură şi când cei doi fesieri se desfăcură într-un efort teribil pentru a da afară deodată, precum o săgeată neagră, un căcat gigantic. [...] Dusei la buze un fragment din această brânză de spurcăciuni care mi se scurgea pe gât; era caldă, vâscoasă, eram scârbit, dar salvat, făcusem acest pas, îmi depăşisem frica, mă bătusem cu un clei negricios şi împuţit". Asta explică foarte mult din opera marelui intelectual Horia Roman Patapievici, de pildă. Oamenii ca el adună biblioteci întregi de scursură a literaturii universale. Ce aruncă alţii de prost, luăm noi de bun, includem în documentare şi ne punem pe creat căluţi roz cu pula mare şi zvastici pe buci.
O altă marcă a intelectualului futut în cur, mândru că a reuşit să termine filozofia la fără frecvenţă, la Spiru, este aerul superior cu care se cacă termeni prăfuiţi de prin DEX. Ei nu se cacă în gura ta, ei dezavuează. Şi am mai vorbit despre asemenea comportament lingvistic. Exprimarea lor lasă să se vadă frustrarea din minţile maronii. Intelectualii de marcă nu-şi plimbă limbile rozalii şi aspre printre labiile calde ale unui vagin parfumat, ci se împleticesc în jurul unor cuvinte preţioase puse-n context ca nişte coaie pe buzele în descompunere ale unei babe moarte de trei săptămâni.
În sfârşit, persoanele considerate ca fiind intelectuale se simt obligate să lase impresia unor răzvrătiţi neînţeleşi, la fel cum o diarie scoate limba la căcatul negru şi pietros care o împinge în jos pe ţeavă. Adică, de la înălţimea culturii lor superioare (a nu se confunda cultura cu inteligenţa, pentru că oricine ştie să citească, dar cam puţini înţeleg ce le intră-n ochi), intelectualii respectaţi degeaba se plâng că sunt luaţi la mişto, că li se ironizează viaţa sexuală şi că în istorie intră doar prostiile pe care le spun şi niciodată citatele valoroase şi pline de înţeles. Cred că o idee ar fi să nu mai spună prostii, să facă sex mai des, pentru că nu e o ruşine, aşa cum vor ei să ne spună şi, dacă nu se pot abţine de la comportamentele care i-au consacrat, să se ducă, în principiu, în pizda mamei lor, într-un divin salt înapoi din stând pe mâini, cu triplu şurub şi dublă piuliţă. Şi cum ei confundă cultura cu inteligenţa, probabil că au creierul destul de lichid încât să li se scurgă prin urechi şi să le lubrifieze cheliile, deci vor intra fără probleme în craterul din care au ieşit cu nişte prea mulţi ani în urmă, că e şi asta o chestie. Intelectualul trebuie să fie un moşneag îmbibat de mentalitatea de căcat din cele mai maronii perioade ale istoriei noastre moderne sau, de ce nu, medievale.

Cea mai mare problemă a dinozaurilor mai sus menţionaţi este că pute lumea de cretini care se consideră la fel de superiori (sîc!) ca pizda rasă şi care, zic ei, apreciază scrierile marilor intelectuali, indiferent dacă e vorba de Octavian Paler sau de Liiceanu, omul care se dă cu Spermol pe corp ca să i se-ntindă şoriciul netăbăcit destul. Dacă eşti o târfă de Colegiu Naţional, viitoare studentă pe la Haret sau ceva, nu exişti dacă nu citeşti aberaţiile lor şi dacă nu te inspiri la greu din ele când scrii şi tu pe cine ştie ce fiţuică electronică. Din partea mea pentru "intelectuali" şi pentru fanii lor, să curgă cisternele de muie barbară cu un penis imens, nespălat de vreo trei luni, mai plin de brânză ca un burduf! Şi, apropo. Am tot respectul pentru intelectualii pe bune, ale căror citate pornesc din mintea lor educată, inteligentă şi cultivată, nu din amestecarea unor informaţii proaste luate de bune şi neprelucrate. Restul să se alinieze la muia mai sus menţionată.

Therion - The falling stone