marți, 31 august 2010

Fişa postului de popă

E greu să fii popă. Nu oricine poate fi popă, pentru că un popă nu poate fi oricine. Popa este mai popular, mai ascultat şi mai important decât Băsescu şi Udrea la un loc. Omuleţii cu burtă şi barbă sunt lideri de opinie mai puternici ca Zoso. Dacă biserica ar fi un blog, l-ar bate şi pe Mircea Badea la trafic şi bani din publicitate, iar înjurăturile nu ar apărea în comentarii, pentru că nu prea are nimeni coaie să înjure biserica. Şi, pe bună dreptate, popii sunt demni de respect. Iacătă ce atribuţii importante au ei.

Obligaţiile unui popă

-Să fie căsătorit. Astfel, nimeni nu va crede zvonurile, normal, răutăcioase, potrivit cărora popii fut enoriaşele şi sunt poponari.
-Să ştie să cânte fals. Se ştie că oamenii care cântă deosebit de prost, gen Inna, au foarte mult succes la publicul cretin pe care-l au, iar popii şi Inna se bat pentru postul de "cântăreţul de căcat cu cel mai de căcat public".
-Să aibă câte un răspuns la orice întrebare. "Părinte, de ce se formează fulgere globulare?" "Pentru că asta este voia lui Dumnezeu, fiule!". Iar răspunsul ăsta este universal.
-Să nu fi descoperit lama de ras. Ajută la cunnilingus, cred.
-Să fie cleptoman patologic. Nici măcar hoţii fără scrupule nu prea manglesc din biserici, pe când popii fac asta în fiecare zi. Măriţi cutia milei!
-Să ştie să sugă pula. Ca să avansezi în funcţie şi să primeşti o parohie bună, trebuie să te dai bine pe lângă mitropoliţi. Mitropoliţii sunt călugări, deci ghei, drept pentru care trebuie satisfăcuţi în consecinţă.
-Să fie fani Adolf Hitler. Numai un urmaş al lui Adolf ar fi în stare să îndoctrineze atâţia cretini.

Drepturile unui popă

-Să deţină oase de ciorbă. Le poate intitula "moaşte făcătoare de minuni", de genul mâinii lui Dorimedont, făcătoare de prea multă labă tristă şi poate scoate bani din vizitarea moaştelor de către babele ninja de prin cartier.
-Să aibă permis de conducere. Cum altfel să conducă Mercedesul luat din banii de clopot pentur biserică?
-Să îţi fie tată, la fel ca toată lumea, bastardule!
-Orice altceva îţi poate trece prin cap.

Paraziţii - Tot ce e bun trebuie să dispară

sâmbătă, 28 august 2010

Povestea lui Făt Frumos făcut din labă

A fost odată ca niciodată, dar nu chiar ca niciodată, pentru că dacă era ca niciodată era ca şi când nu s-ar fi povestit, deci acest basm aproape că n-ar fi existat. Hai la o pauză de ţigară, să ne revenim după fraza asta. Deci, a fost. Pe fundul unei ape era nisip. Prin nisip, era pietriş. Până au venit nişte băieţi deştepţi, constructori de castele, şi au luat şi nisipul, şi pietrişul, şi apa. Deci nu a fost o apă. A fost un uscat, iar pe uscat era o labă. Nu ştiu ce fel de labă era, dar dacă nu era, nu se povestea. A fost, deci, odată, o labă fosilizată. Laba a fost lovită de o rază de soare, din cele care produc pene de curent, iar dintre degetele dezarticulate ale labei a ieşit o pulă. În urma pulei, a venit şi omul de care era ataşată. Omul, cam dezorientat (aşa ar fi oricine dacă ar ieşi dintr-o labă radioactivă) se uită în buzunare şi găsi un cartonaş. Pe cartonaş, era poza lui şi numele de Cordeliu. Părul din capul lui Cordeliu se ridică. "Ce nume de căcat am! Dar, măcar, sunt băiat frumos. Am nevoie de un pseudonim", îşi spuse Cordeliu. "Bond. James Bond". Nu e bine. "Frumos. Făt Frumos". Şi aşa-i rămase numele. Făt Frumos făcut din labă.

Odată stabilit numele, Făt Frumos a trebuit să îşi stabilească un cadru natural, că aşa e schema arhetipală a basmului. Deci, în locul apei cu nisip şi pietriş, se făcu pădurea de aramă, în care locuia Baba cu Cafeaua. Nu ştiu ce căuta Baba cu Cafeaua acolo, pentru că locul ei era într-un bordel infect de pe lumea cealaltă. Drept pentru care, Făt Frumos scoase paloşul, o înţepă în cur pe babă, o trimise la origini, iar ea... se duse înapoi la bordel.

Pădurea de aramă era cam naşpa, iar ţiganii începură deja să rupă frunze din ea ca să le ducă la fier vechi. Aşa că Făt Frumos se enervă şi făcu din pădurea de aramă pădure de argint. Era destul de OK păduricea asta, numai că, în ea, locuia balaurul cu şapte capete şi şapte puli. Cu capetele pârlea porci şi eroi cretini de basm, iar cu măciucile futea tot ce nimerea. Făt Frumos era singur în pădure, deci se trezi cam larg în cur. De draci, iar scoase paloşul. Tăie capetele, mătărângile şi coaiele aferente. Din balaur curse bere. Făt Frumos se făcu muci şi începu să vadă elefanţi roz. Prinse a fugări elefanţii roz. Şi fugări elefanţi roz, şi fugări elefanţi roz până... călcă într-o baltă de sloboz sau ceva, ca să rimeze.

Beţia fiind mare, Făt Frumos văzu cum se aureşte pădurea. Pădurea de argint se făcu pădure de aur în care locuia nici mai mult nici mai puţin decât Adi Puradelul Minune. Cum văzu pocitania că-i deranjează cineva aurul, cum începu să ragă. Urletele înfricoşătoare ale oribilităţii se auziră peste şapte mări şi şapte ţări, în capu' la Pământ, unde era o căsuţă de turtă dulce. Ba nu, era o căsuţă de discuri care înregistră zgomotele alea şi le dădu şi ea mai departe, ca orice căsuţă care se respectă. Făt frumos, auzind asemenea răcnete, scoase paloşul. Trase aer în piept. Trase o băşină. Trase un fum. Trase în pulă Prinţesa Ardealului, că era şi ea pe acolo. Trase şi o labă, pentru curaj. Eroic, ca un erou, luă paloşul de mâner. Pumnul puternic, numai muşchi şi vene, i se încordă grozav. Ridică paloşul şi... îşi făcu, în pula mea, harakiri, că nici măcar Făt Frumos nu putea rezista la aşa ceva!

Aşa crăpă el, Făt Frumos făcut din labă, contrar tuturor eroilor cretini de poveşti de adormit copiii tembeli. Şi-am încălecat pe o cracă şi... am căzut din copac. Pula mea, dacă nu era, nu se povestea. Sau pula mea dacă nu era, nu se povestea. Depinde cum vrei să te joci cu virgulele. Noapte bună, copii teribili, maeştri ai pornografiei bolnave!

vineri, 27 august 2010

Ce este un "smardoi"?

Am definit, acum nişte vreme, "gentălmenul". A venit rândul smardoiului care, de cele mai multe ori, se situează la polul opus, cu toate că ar putea fi definit şi ca un "gentălmen" next level. Prima chestie care-l caracterizează pe smardoi este faptul că urăşte să fie dator. Dacă-l înjuri, îţi dă înapoi şi înjurătura, şi nişte pumni în cap, drept dobândă. Teoretic, soluţia ar fi să eviţi înjuratul smardoiului, dar nu ai cum, pentru că el există întotdeauna fix în calea ta. Vrei să traversezi? Toată lumea, în afară de smardoi, îţi va da prioritate. În plus, smardoiul te va şi înjura că ai îndrăznit tu, un pulă-bleagă, să treci strada prin faţa lui. Pe verde. Când el are roşu. Dar, sugi pula, nu eşti smardoi, deci meriţi! În teorie, dacă împrumuţi un asemenea specimen cu un leu, ar trebui să-ţi dea zece înapoi. Dar, ca un gentleman perfect ce este, el va aprecia lipsa ta de materialism, va presupune că banii nu-ţi sunt de folos şi nu vei vedea nimic înapoi de la el. E spre binele tău, nu-ţi face griji. Ce ai face cu banii? I-ai bea ca un porc!
O altă caracteristică a smardoiului este stilul vestimentar. Îl recunoşti uşor după nişte elemente clasice: lanţul de legat vaca sau, în cazul de faţă boul, nu va lipsi niciodată. De asemenea, smardoiul se diferenţiază stilistic chiar şi când poartă un simplu tricou. Cu multă pricepere, va reuşi să-l facă să leviteze undeva deasupra burţii monumentale închinate eroului decedat de la mezanin, cum spune o celebră expresie românească. De aici vine şi mersul de om futut în cur, pentru că, s-o recunoaştem, nu orice "wannabe" ajunge smardoi adevărat, deci nu orice luzăr poate să-şi convingă tricoul să învingă gravitaţia. Apropo de tricou. Nu vă lăsaţi înşelaţi de culoarea neagră a acestuia. Smardoiul nu este, niciodată, rocker. De fapt, dacă va vedea un alt om, rocker sau nu, purtând tricou negru, nu va ezita să zbiere după el "roacăre, băga-mi-aş pula-n mă-ta"!
Din fericire, expresia de mai sus se va exprima numai verbal, pentru că smardoiul, din nou dând dovadă de o fineţe ieşită din comun, se ţine departe de şcoală, cărţi şi alte prostii pentru muritorii de rând şi de foame din juru-i. Pe cale de consecinţă, ortografia acestor cuvinte îi este străină. Chiar şi când se exprimă verbal, smardoiul foloseşte o serie de expresii specifice, numai de el înţelese, gen "bag pula-n mă-sa", chiar şi atunci când nu există nici pulă, nici mamă de futut. "Bag pula-n mă-sa" este adresată unei mame generice, abstracte, iar expresia ţine loc de punct, virgulă, două puncte sau chiar cuvinte întregi. Iată, deci, superioritatea smardoiului faţă de un om aşa-zis educat: cultul, când se bâlbâie, spune "ă". Smardoiul articulează expresii complexe.
Nu în ultimul rând, atunci când un reprezentant al acestei specii trebuie să se declare învins, va uita de orice urmă de orgoliu şoferesc, şmecheresc sau ţigănesc şi va poza imediat în victimă. El va fi nevinovat, iar agresorii vor fi cei care îl vor lua pe nepregătite, dintr-o nefericită confuzie, şi-l vor tăia pe burtă, îi vor sfâşia tricoul de firmă sau vor profana mormântul mamei sale. Sau, nu. Aici, eu sunt vinovatul. Mea culpa. Aţi prins ideea. Smardoiul ştie să piardă cu onoarea care-i este caracteristică: "Eu? Nu am dat nici măcar un pumn, uită-te la mine, că am un metru şi 90 de centimetri şi vreo două sute de kile! Dracul ăla cât Boc, mic şi-al dracului, m-a bătut de m-am căcat pe mine!". Culmea este că smardoiul este, de fiecare dată, crezut, pentru că, de câte ori şi-a făcut miliţia prezenţa simţită prin cartierul de baştină al creaturii, aceasta s-a conformat, culcându-se, liniştită, pe burtoi!
Toată lumea respectă smardoii. În puşcărie sau pe străzi, aceste fiinţe beneficiază de adânci temenele din partea conlocuitorilor mai mult sau mai puţin tuciurii. Pe bună dreptate, căci lipsa ritualei plecăciuni până la şlapii chinezeşti ai smardoiului va duce la foarte multă bătaie şi la foarte mult sânge, ceea ce este foarte plăcut de urmărit de la geam, dar destul de dureros de experimentat pe propria piele subţire. Şi, nu, smardoiul nu va da mai mult de o palmă peste ceafă. Puteţi teroriza liniştiţi smardoii. A doua zi, urmare a unor telefoane bine plasate, armate întregi de smardoi vor avea grijă să năvălească asupra voastră. Ei au tupeu numai în haită. Ei au unchi, fraţi, veri, mătuşi războinice, mame amazoane, iar Boadicea le este, tuturor, poştă.
Acesta este, dragii mei, profilul psiho(pato)logic al smardoiului. Fără exces de băgare de pulă, pentru că, deşi duce lipsă, omuleţul neprietenos de pe fiecare scară va compensa cu vârf şi îndesat, în cel mai pur stil gentilom: trei puli peste nas şi încă zece pumni din partea "băieţilor" cu tricou roz pentru fiecare muie încasată razant de gura nevizitată de pasta de dinţi! Aşa e regula şi, s-o recunoaştem, aşa s-ar purta orice gentleman dacă ar ieşi un pic din casă şi s-ar cizela măcar un strop.

ABBA - Lay all your love on me

miercuri, 25 august 2010

Un ţigan la poarta raiului

Nu mă-ntrebaţi cum a ajuns baragladina acolo, dar a ajuns.

Sfântul Petru îşi tricota, liniştit, un halat de felul celor care l-au făcut celebru când, din spatele porţii, se auzi un glas gâjâit: "Sticle goale, fier vechi, ascuţim foarfeci şi cuţite!". Petru se uită pe vizor şi văzu un pitic negru care târâia după el un cărucior de fier, acoperit cu o prelată răpciugoasă.

Petru: Ce vrei, ţigane?
Ţiganul: Socares, moşule! N-ai ceva să-ţi ascut? Să-mi hrănesc şi eu copilaşii că mor de foame!
Petru: Păi vinde inelul ăla de la deget.
(Ţiganul avea, pe deget, un inel de aur mare cât o zi de post, de-ar fi încăput şi pe măciuca lui Terente)
Ţiganul: Haoleu, şi eu care am vrut să-l las acasă! Mulţam, patroane! Dacă mă vede lumea aşa, nu mai ascute nimic la mine. Dar cine eşti tu, trăiască hălăţelul tău?
Petru: Sunt Sfântul Petru. Ai crăpat...
Ţiganul: Cum, patroane, să crăp? Eşti paliu? Eu am trei neveste şi un copilaş acasă! Sau o nevastă şi trei copilaşi! De ce să crăp?
Petru: Te-a cam lovit o maşină. Era noapte şi nu te-a văzut, că te confundai cu peisajul...
Ţiganul: Adică ce vrei să zici? Eşti rasist?
Petru: Nu-s rasist, dar tu eşti negru. Cum vrei să-ţi zic? Uite, eu sunt alb, tu eşti negru.
Ţiganul: Aoleu, unde-am ajuns? Nu-s negru, bă, îs rrom şi lasă că vezi tu ce păţeşti dacă mai faci mişto de mine! Tu ştii cine e tata? Dacă dau două telefoane, vin băieţii cu săbiile la poarta aia a ta şi vezi ce tuns, ras şi frezat o să fii după ce termină ei cu tine!
Petru: Ştiu cine e tac-tu, că e pe lista mea. Vine şi el în vreo trei ani. Cât despre băieţii tăi, şi ei sunt pe listă. O să crape într-o puşcărie de pe la voi, că văd că pârnăiaşii nu se prea dau în vânt după borâturi de-astea.
Ţiganul: Borâtură e mă-ta, tataie! Ce vrei de la mine?
Petru: Să decid dacă vei merge în rai sau în iad. Totul depinde de ce ai făcut cât ai trăit.
Ţiganul: Păi, ce să fac, patroane? Am muncit, am fumat şi eu ca omul, am futut tot ce am mai găsit viu pe unde am fost, am băut, dar cu măsură... Am fost om cinstit şi mi-am trăit viaţa, nu ca tipa aia, Carina sau cum o chema...
Petru: De unde pizda mă-tii ştii tu de Carina?
Ţiganul: Păi am citit pe blogul ăluia de l-ai chemat tu la tine...
Petru: Să-l fute Catherine Zeta Jones şi pe ăla...
Ţiganul: Să-l fute! Dar, ia zi, nu sunt bun de trimis în rai? muncesc mult, ştiu să fac cazane de ţuică, să pun coadă la tigăi...
Petru: Mă, du-te dracu' de-aici! Ţie-ţi dădea lumea cuţite să le ascuţi, tigăi să le pui coadă şi aramă să faci cazane, iar tu le duceai pe toate la fier vechi! La fel cum făceai şi cu şinele de cale ferată, firele electrice, tabla de pe casa ta, Mercedesul vecinului tău...
Ţiganul: Bine, mânca-ţi-aş ceaslovul tău de ceaslov, dar să moară mortu' dacă nu m-oi face băiat bun!
Petru: Hai, marş de-aici! Am pregătit un cazan infernal pentru tine. De fapt, e un butoi de lemn, ca să nu cumva să-l furi şi pe ăla!

Petru dădu să apese pe butonul de teleportare a ţiganilor în butoi. Ţiganul începu să plângă. Petru apăsă. Ţiganul dispăru. Pe boşorog îl tăie căcarea. Porni spre Poarta Budei Paradisiace. Cheie, pula! Se căută prin buzunare. Se uită la gât. Se uită să vadă dacă nu şi-o agăţase de coaie. Cheia, nicăieri! Nici până astăzi nu se ştie unde a ajuns cheia Porţii Budei Paradisiace, dar Petru tot mai ţine căcarea în el, drept pentru care este mai morocănos ca oricând. Carina tot în infern se perpeleşte. Ţiganul stă la murat în butoiul cu varză. Catherine Zeta Jones se lasă aşteptată. A... bate cineva la uşă. Ea trebuie să fie. Pa pa!

Amadeus - King of the Fairies

Ce-am lăsat şi ce-am găsit

Săptămâna mea de lâncezit, fără griji, pe malul bulgăresc al Mării Negre s-a terminat. Ea s-a terminat de vreo patru zile, dar lenea a rămas şi chiar n-am avut chef de scris nimic. Cum pula mea să scrii după ce ai văzut cum vecinii noştri, teoretic mai de căcat decât noi, ne bat la curul gol în ceea ce priveşte curăţenia, serviciile oferite de un hotel amărăştean de două stele unde am mâncat şi am băut cât pentru trei vieţi, ospitalitatea, preţurile etc etc etc. Imediat ce am trecut vama românească, mi-am dorit să fi rămas de partea cealaltă a Dunării, chiar dacă nu era nici o Dunăre prin Vama Veche. E o figură de stil, prindeţi-vă şi voi şi lăsaţi-mă!

Am lăsat în urmă o ţară pe care o vom ajunge din urmă după foarte multe zeci de ani, chiar dacă nu e Grecia, nu e Germania, nu e Elveţia. Tocmai asta e trist. Balcanicii cu ceafa groasă sunt mult înaintea noastră. În pula calului, nici măcar nu te claxonează! Nici măcar bemveiştii lor! Şi, când am intrat în Ţara de Căcat, am început să văd şmecheraşii de Constanţa şi... ştirile. Cele mai crâncene sunt ştirile. Ca pe nişte piraţi nedisciplinaţi care au futut fata căpitanului, Guvernul nostru preaiubit ne leagă de catarg şi ne plesneşte peste buci cu mâţa cu nouă cozi. Nu mă refer la biciul cu nouă frânghii de piele împletită, având piuliţe la capete, ci la cozile pe care trebuie să le îndure autorii de orice. Şi eu am fost plătit pe drepturi de autor şi mă bucur că nu mai am bani, pentur că, din cauza unor fifirici răsfiraţi prin buzunar, acum, ar fi trebuit să stau la coadă la luat formulare, la depus formulare şi la cotizat peşcheş instituţiilor care mă preamuiesc zilnic. Cele trei cozi se repetă la trei instituţii. Matematica mea de clasa a doua îmi spune că sunt nouă cozi sau nouă penisuri (ca să nu spun puli, că eu vorbesc frumos) groase, gata să-mi intre şi-n suflet, nu doar în cur.

O altă chestie pe care-am găsit-o în Ţara Românească a fost un avocat pocnit peste mutră de preşedinte. Să se-mpuşte amândoi, că nu-i cred nici pe unul, nici pe altul, deşi pe Băse îl văd în stare să pocnească oameni.

Am găsit şi tradiţionalele paraşute de pe străzi, care dau, lasciv, din cur, întru teoretica tratare de molipulism a onaniştilor ereditari din spatele domnişoarelor în cauză. Ştire bombă: rusoaicele sub 35 de ani arată de o mie de ori mai bine, fără a fi vulgare ca aceste târâturi autohtone! Normal, de la 35 de ani în sus, rusoaicele par să se unească. Zece fete slăbuţe şi frumuşele se îndeasă într-o singură piele din care ai putea face paltoane pentru toţi ofiţerii SS din Al Doilea Război Mondial.

Şi-am mai găsit şi o rupere de pulă care nu mă mai lasă, că nu scriu decât pentru că am crescut în Zelist fără să fac nimic. Da. Zelist e naşpa. Dacă scriu, rămân undeva, suspendat între locurile 6.000 şi 7.000. Am lipsit din căcat o săptămână, lăsând în urmă un text de care nu sunt foarte mulţumit, şi, când m-am întors, am găsit minunea: sunt în primii 6.000. Pe pariu că după textul ăsta, la fel de prost, de altfel, voi scădea la loc? Îmi bag pula în toate mecanismele de căcat care guvernează procesele de pe partea asta a graniţei. Vă las să beliţi ochii în stele până oi mai avea chef de rupt tastatura în două, poate cu un rezultat mai acceptabil! Poate chiar astăzi, că am o idee, dar vreau să iasă ceva bun de tot din ea.

Maria Tănase - Blestem

P.S. O pizdă proastă, Inna pe numele ei, care cântă mai prost şi decât mine, dar care apare pe scene, încă nu ştiu de ce, duce lipsă de fani. Nu, nu-i lipsesc fanii ăia care vin la concerte ca să se uite la chiloţii ei din primul rând, ci de clasicii labagii de pe Facebook. Aşa de puţină spermă curge pentru ea, încât, dacă face un milion de cretini, unul dintre ei va primi maşina curvei, adică un Porsche Boxster. Sper ca fanul să fie bărbat, pentru că aia nu e maşină pe care s-o conduci ca pe dric, cu 3 km pe oră, în stil femeiesc. Maşina aia are loc pentru coaie în scaun.

duminică, 15 august 2010

La ce sunt buni copiii?

Exclud din start cazul în care produci un copil pentru că aşa vrei tu şi pentru că vrei să-l creşti ca să ajungă un cretin mai mare ca tine sau un geniu mai mic. Geniile sunt invidioase, nu vor să fie depăşite de propriii copii. Aici este vorba de bastarzii făcuţi la beţie în canalul colector, din greşeală sau din pană de cauciuc.

Primul lucru pe care-l poţi face cu un asemenea borac este să-l scoţi din femeia care-l poartă în primele patru luni. Se numeşte avort şi, în urma unei asemenea intervenţii, rezultă cea mai căutată pastă de mici, dacă o râcâi cu grijă din aspiratorul medicului. Bonus, are aromă de vagin.
La fel de bine, poţi păstra fiinţa şi s-o vinzi ţiganilor. Nu ştiu de ce cumpără ciorile copii naşpa, dar legenda spune că-i trimit la cerşit dacă-s băieţi şi la curvit dacă-s fete. La fel de bine, pot să-i pună să taie lemne, să fure bani sau să existe, pur şi simplu, ca să genereze alocaţie de stat.
Mai târziu, dacă puradelul creşte, poate fi vândut, bucată cu bucată, pe piaţa neagră a organelor. Să fii atent, totuşi, să nu-i vinzi creierul nici măcar dacă transplantul lui devine posibil. Ce minte luminată poate rezulta dintr-o labă next level? Păcat de accidentatul mort cerebral care primeşte asemenea poamă!
În sfârşit, dacă îţi creşte odrasla până la o vârstă respectabilă, e fată şi arată bine, poţi s-o fuţi, ca austriacul etichetat drept monstru. Normal, vei fi etichetat drept monstru, pentru că eşti un pervers bolnav care-şi fute propria fiică. Partea bună este că, dat fiind faptul că a ieşit din cea mai penală curvă pe care ai putut s-p găseşti, sunt şanse mari să nu fie fiică-ta, caz în care poţi să o tencuieşti liniştit.

Naşpa text, ştiu. Doar voiam să scriu ceva tâmpit înainte de a pleca în vacanţă. O săptămână, te scutesc de pârţoagele mele bolnave, pentru că dispar până la vecinii bulgari să mă bucur de lipsa de frunze şi de un adevărat land of choice. Cel mai probabil, pe acolo, voi găsi subiecte de tratat. Ne vedem peste o săptămână. Futeţi-vă fiicele în linişte şi pace!

Rod Stewart - I am sailing

joi, 12 august 2010

O crimă poate valora cât toată opera lui Rembrandt

Îmi vine să borăsc chestii verzi când mă uit la ştiri şi văd ce criminali de căcat trăiesc prin ţara noastră. Nu săriţi, că nu mă revoltă crimele. Mă revoltă prostia ţăranilor care nu sunt în stare să ucidă ca lumea, lasă urme după ei, greşesc mai ceva ca mamele lor când n-au făcut avort şi lucrează numai la beţie.

Când omori un om, trebuie să pui suflet, trebuie să-ţi pui amprenta asupra crimei şi să laşi să se vadă că ai personalitate. Deci, dacă ai chef de văruit nişte pereţi în roşu, trebuie să ştii nişte lucruri de bază. Sau, ca să fiu mai direct, cum pula mea să bei un litru de ţuică înainte de a-ţi pune în joc 25 de ani din viaţă? E ca şi când te-ai îmbăta înainte de nuntă, că şi-atunci îţi bagi pula în libertate pentru nişte ani buni. Deci, treaz fiind, îţi filezi viitoarea victimă, pentru că ştii pe cine vrei să rezolvi. Nu te apuci să bagi coasa într-un pulărău care s-a uitat prezidenţial la târfa ta penală. Oricum, coasa lasă urme foarte evidente, iar capodopera ta criminală se duce dracului, pentru că faci o treabă murdară.

Într-o crimă, trebuie să exprimi sentimente pozitive, ca într-un tablou. Trebuie să surprinzi plăcut. Adică evită-n pula mea cuţitele, pistoalele, ştreangurile şi alte metode clasice! Poţi ucide în multe moduri greu sau imposibil de elucidat, cum ar fi injectarea unei substanţe într-o rană deja existentă pe cadavru, otrăvirea cu ciuperci zăpăcite sau, dacă eşti, cu adevărat, un Da Vinci al omorului deosebit de grav, poţi determina victima să se sinucidă spunându-i lucruri dintre cele mai diverse.

Modul în care scapi de mortăciune trebuie să fie cununa muncii tale. Nu laşi un hoit dezarticulat, în mijlocul unei bălţi de sânge şi viermişori, să-l mănânce muştele în drum. La fel, nu-l zideşti şi nu-l pui în beton, pentru că astea sunt metode de şcoală veche şi au fost exploatate intens prin anii '30. În urma ta nu trebuie să rămână decât semnătura, menită să-ţi autentifice creaţia. Nu trebuie să-ţi iasă din prima. Primul tablou al lui Rembrandt nu a fost foarte bun. Încerci până eşti mulţumit şi până când nimeni nu-ţi va putea înţelege psihologia. Asta presupune că trebuie să-ţi faci un scop din a nu fi prins, drept pentru care nu vei lăsa urme care să te incrimineze. Semnătura poate porni de la dezmembrarea mortului la dispariţia lui totală prin dizolvare în acid şi deversare în gârla satului. Te poţi iscăli prin înfigerea capetelor victimelor tale în gardul bisericii sau prin a scrijeli poezii despre floricele pe burţile cadavrelor, dacă vrei ca ele să fie găsite.

După ce ai creat ceea ce, la momentul respectiv, ţi se pare crima perfectă, trebuie să produci cât mai mult haos în jurul capodoperei tale. Ideal ar fi să bagi pe altul în puşcărie şi, taman când colegii de celulă în redecorează curul, să loveşti din nou, ori în acelaşi stil, ori într-un stil opus, poate, chiar, imitând omorurile cauzate de prea mult teşcălău de crâşmă nasoală. Important este ca tu să rămâi liber, ca să-ţi poţi perfecţiona stilul, tehnica şi mijloacele folosite. Neapărat, trebuie să fii lucid, calm şi să ştii exact cine va plânge după mortăciune, cine se va bucura că a scăpat de-un junghi, unde se va căuta cadavrul, unde vrei să fie găsit, ce fel de senzaţii tari vrei să le oferi cetăţenilor şi cui vrei să-i transmiţi mesajul tău. Şi mai lasă-n pula calului băutura aia, că faci greşeli de copil prost!

Ştii ce-mi place mie? Că şi textul ăsta este o crimă la adresa principiilor cretine după care se ghidează majoritatea îndobitocită care-l citeşte pe Chirilă, după care mă citeşte pe mine, având în vedere că la Chirilă nu vei găsi pulă nici pe blog, nici în izmene. Adică pun pariu pe o bere mare şi neagră că unii se vor speria, vor crede că sunt criminal sau că am asemenea porniri (ceea ce este adevărat, doar sunt un om ca toţi oamenii, adică vreau să ucid şi, totuşi, îmi înfrânez instinctele) şi, dacă am noroc, voi face trafic masiv pe seama Poliţiei care îmi va studia literatura bolnavă. Deci, am comis o crimă, pentru că ceea ce am făcut eu în ultimele douăzeci de minute are potenţialul de a provoca haos, la o scară mai mică decât un şir de crime sângeroase. Poate vor urma şi alea cândva, dar acum nu prea am dispoziţia necesară şi mi-e aşa de cald, că aş lăsa urme de transpiraţie şi ADN prin ţărână. Ar fi păcat să fac asemenea greşeli de amator. Eu, care am mângâiat-o aşa frumos pe Elodia aia sau cum o chema...

miercuri, 11 august 2010

Ţiganiada cu de-a sila

M-am cam ferit de comentarii rasiste, dar nu se mai poate. Ca să fie clar, muia se îndreaptă numai către o parte dintre ciorile patriei. Există şi ţigani care merită tot respectul, dar sunt prea puţini. Să-nceapă muia, deci.

Ţiganul este o plăsmuire satanică menită să te calce pe nervi, în primul rând, apoi să-ţi facă şi rău înfigând în tine corpuri străine, gen cioburi, cuţite, săbii sau penisuri. Ţiganul vine la tine să-ţi ceară chestii: bani, ţigări, cartofi sau pâine. Sau îţi cere bani ca să-şi ia, spune el, pâine. De fapt, îşi ia ţigări şi băutură. Ţiganul este animalul care se dă lovit şi, când îl ajuţi să se ridice din căcat, îţi bagă mâna-n buzunar şi-ţi ia tot ce ai acolo. Recomand portul de muci în buzunare, cu toate că baragladinele nu se scârbesc de nimic. În fond, se hrănesc cu mucii conaţionalilor. Tocmai pentru că ţiganii pozează în victine, îşi justifică duhoarea prin lipsa apei din case sau palate şi fură pentru că le e foame, nu pentru că aşa i-au învăţat ciorile din ale căror ouă au ieşit, oamenii sunt discriminaţi faţă de ţigani. Adică, la facultăţi, există locuri sau cuiburi speciale pentru ei, chit că trebuie dezinfectată şi deratizată toată universitatea dacă trece un asemenea specimen pe-acolo. Organizaţiile non-guvernamentale fac sute peste sute de campanii pentru ajutorarea bietelor jeguri sociale. Dacă vine apa şi le ia casele, ţiganii sunt cazaţi în tabere, precum cea din Lacu Sărat. Acolo, conservele nu le plac, pentru că ei sunt obişnuiţi cu fripturile. Drept urmare, aruncă mâncarea după reprezentanţii Crucii Roşii. Ăsta este un caz real. Aceleaşi vome semiumane au beneficiat de case noi, construite de statul român. Statul le-a pus gresie pe jos, ei au făcut scandal că vor parchet. Are sens. Parchetul reţine mai bine jegul atât de drag lor. Păturile primite de căcaţi în tabără erau prea aspre pentru pielea lor fină şi pentru stratul de cinci centimetri de căcat care s-a adunat pe ei de-a lungul istoriei, aşa că le-au călcat în picioare. Mai mult decât atât, inferiorii au smuls băncuţele de lemn din staţiune şi au făcut focul sub grătare cu ele. Înţelegeţi, deci, de ce nu trebuie să ajutaţi niciodată aceste oribilităţi scăpate ca prin minune de selecţia naturală.

De fapt, ţiganii nu sunt nici pe departe săraci. Ei trăiesc în pagode, temple şintoiste sau mausolee pe care le numesc, cu mândrie, case. Dacă nu au maşini, merg cu taxiul. Vai şi-amar de taximetristul care nu are în maşină CD-uri cu manele pentru domni. Ţiganul upgradat conduce BMW sau Audi, musai alb, ca să contrasteze cu şoriciul său infect. Dacă cedezi tentaţiei şi loveşti un ţigan, el va avea două reacţii. Prima va fi cea a omului normal care primeşte un punm în muie: te va înjura, va riposta sau, dacă l-ai lovit bine, îţi va şti de frică. Însă adevăratele represalii vin pe cale juridică: te va da în judecată pentru că l-ai discriminat. Vedeţi voi? Dacă baţi un român pentru că te atacă, el intră la puşcărie. Dacă baţi un ţigan, tu intri, pentru că l-ai discriminat. Nu contează că a meritat din plin pumnul în muie. Se porneşte de la premisa că tu eşti un bulangiu şi l-ai lovit pentru că e ţigan. Ceea ce ar fi destul de corect, însă oamenii au mult prea mult bun simţ ca să facă asemenea lucruri. Nici măcar Hitler nu a reuşit să le stârpească neamul, ceea ce este păcat. Uite unde am ajuns din cauza migratorilor aduşi cu japca de hoardele mongole. De mongoli, am mai scăpat, dar ţiganii sunt eterni şi, chiar dacă ar pleca, duhoarea din urma lor ar persista milenii la rând.

Acest text nu este unul discriminator. Eu, unul, mă simt discriminat în ţara în care sunt dat la o parte de nişte fiinţe oportuniste, de nişte vulturi care nu ştiu decât să-ţi ia toată mâna chiar şi când le întinzi doar degetul mijlociu. Aceste creaturi la care mă refer, adică "rromii" care merită călcaţi cu tancurile în piaţa publică, au reuşit să fraierească şmenăreşte până şi autorităţile care, tacit, sunt de acord cu toate mârşăviile pe care le comit: excrocherii mărunte, furturi, tâlhării, evaziune fiscală sau poluare fonică prin propagare de manele aproape la fel de infecte ca ei. Nu am nimic împotriva ţiganilor (că nici măcar ei nu-şi spun rromi) care muncesc cot la cot cu noi, care intră în competiţie directă cu noi fără a fura startul, care au o cultură solidă, care ştiu să citească şi care ţin la tradiţiile lor doar în măsura în care nu deranjează oamenii din jurul lor. Restul ţiganilor, însă, pot fi decoraţi cu o mare pulă care li se va lipi de interiorul gâtului de-a pururea şi-n vecii vecilor. Muie lor!

Nightwish - Amaranth

vineri, 6 august 2010

Cum să ajungi ministru în zece paşi

1. Fă o facultate care nu-ţi foloseşte la nimic. De exemplu, management, marketing sau teologie. Nimeni nu ştie ce meserie ai după ce le termini, nu eşti calificat să faci nimic, deci poţi face orice cu acelaşi rezultat şi, în plus, ai capacitatea dobândită de a manipula oamenii. Ştii să numeri bani, ştii să-i îndeşi în buzunar şi ştii să vinzi un căcat la preţ de carne de vacă japoneză gâdilată la pizdă cu peria de spălat buda. Eşti perfect!

2. Deschide-ţi o firmă. Nu contează de care firmă, poate să fie şi de pompe funebre. Ăsta e chiar un avantaj, având în vedere că eşti un cruciat al genocidului. Oamenii morţi de foame vor fi cosmetizaţi şi aşezaţi în coşciuge făcute de firma ta. Important este ca firma ta să poată face contracte cu ministerul tău. Dacă, de exemplu, vrei să fii ministrul învăţământului, fă-ţi o firmă de vândut produse puturoase de curăţenie. Toate şcolile vor cumpăra produsele tale puturoase de curăţenie, pentru că sunt cele mai puturoase. Iar faptul că eşti ministru îţi dă credibilitate.

3. Înscrie-te într-un partid. Poţi să te înscrii şi în Partidul lui Nea Gigi. După alegeri, te muţi în partidul care le câştigă, gâdili nişte coaie şi câştigi respectul primului ministru. Automat, te va lua în considerare pentru un post în Guvern.

4. Cacă-te pe scările sediului partidului de opoziţie. Asta este o dovadă de cojones şi de sănătate. Trebuie să ai un cur de fier ca să nu te constipi când te caci în public, deci nu sunt şanse să crăpi ca prostul în timpul mandatului.

5. Ia-ţi o Biblie. Un ipotetic politician perfect nu primeşte nici măcar un vot dacă nu crede în Dumnezeu. Românul este prizonier în Evul Mediu, deci, dacă nu crezi în Dumnezeu, vei sacrifica pe altarul Satanei toată ţara. Nu, nu trebuie să crezi în Dumnezeu. Doar să cari o Biblie în buzunar, ca să dai impresia asta proştilor care trebuie să-ţi mănânce şi scamele dintre buci. Dacă nu ai Biblie, poţi folosi cartea de bucate, pe care o îmbraci într-o copertă neagră pe care scrii ceva cu auriu.

6. Căsătoreşte-te! Nu ştiu de ce, dar oamenii căsătoriţi sunt mai credibili. Se pare că prostimea îi crede serioşi, de parcă ar fi mai OK să îţi înşeli nevasta cu o curvă decât să fii curvar şi atât. Nu poţi schimba mentalitatea românului, aşa că sacrifică-te şi tu. Oricum, ca ministru, vei fute mai mult decât Terente şi o vei putea ascunde perfect.

7. Citeşte dicţionarul de sinonime. SPune o propoziţie, apoi repet-o de cel puţin zece ori, folosind, de fiecare dată, alte cuvinte. Prostimea nu se va prinde, iar discursul tău va părea elevat. Nu uita să vorbeşti despre doctrine politice. Nu-ţi face griji, aproape nimeni nu le cunoaşte şi, chiar dacă ar fi aşa, miniştrii nu se votează. Ei trebuie doar să fie populari, cât de cât, ca să treacă de Parlament.

8. Fă-ţi un cont în valută şi pune cinci euro în el. Nu există miniştri fără mai multe conturi, dintre care, musai, unul în valută. Îţi dă un aer de om de afaceri, care face operaţiuni bancare şi stăpâneşte principiile economiei de piaţă, de parcă i-ar păsa cuiva.

9. Ia-ţi o maşină germană neagră. Miniştrii nu au maşini sport, sau, cel puţin, nu vin cu ele la Guvern. Miniştrii nu au Dacii. Miniştrii nu au maşini franţuzeşti sau asiatice. Miniştrii vin cu Panzere negre tapiţate cu piele bej. Guvernul este ca o corporaţie, unde toţi roboţeii trebuie să arate la fel, să vorbească la fel şi să se cace la fel de moale sau tare. Dacă unul are diaree, au toţi. Diferenţa este că miniştrii nu sunt virgini.

10. Dacă eşti femeie, uită toţi paşii de mai sus. E de ajuns să ştii să sugi pula. Suge şi tu toate penisurile care-ţi ies în cale. Unul îţi va deschide, cu siguranţă, oportunitatea unui post de ministru. Şi, încă un detaliu. Poartă taioare din anii '60, ca să nu arăţi a curvă. Studiu de caz: Udrea este considerată curvă din cauza vestimentaţiei. Monica Iacob Ridzi nu are această imagine, deşi este o curvă mai mare de atât.

Ada Milea - Bucata de carne de porc

miercuri, 4 august 2010

Proverbe...

Capul plecat duce lipsa corpului.
Cine sapă groapa altuia, ori e gropar, ori PDL-ist, ori ambele.
Cine fură azi un ou moare de foame.
La pula lăudată, să nu te duci cu gura deschisă. S-ar putea să nu se mai scoale.
Unde nu-i cap, nu-i nici gură de futut.
Unde dragoste nu e, se face.
Aveţi grijă de frunze! Nu cresc în copaci!
Cine n-are un bătrân, să-l dezgroape.
N-ai carte, măcar reviste porno cumpără-ţi!
Nu spune hop nici după ce sari pârleazul, că te aud ăia de la care ai furat.
Paza bună fură mai ceva ca hoţii.
Prietenul la nevoie îţi fute femeia. Şi mama, dacă nu se satură.
Lauda de sine marketing se cheamă. Şi, da. Pute.
Nu lăsa pe mâine ce poţi lăsa baltă.
Unde-s doi, ori se lasă cu bătaie, ori se lasă cu beţie, ori se lasă cu futai. Cel mai probabil, cu toate.
Unde-s mulţi e o orgie.
"Baba bătrână nu se sperie de pula groasă". (Ion Creangă)
Învăţătura e de aur, deci ţi-o fură ţiganii şi o pierzi repede.
Minciuna are picioare scurte, deci e strâmtă-n pizdă şi de-aia are atâţia fani.
Învaţă la tinereţe şi vei crăpa înainte de bătrâneţe.
La omul sărac nici nevasta nu stă capră.
Ce ţie nu-ţi place, dă unui ţigan, că poate pe el îl otrăveşte!
Câinele moare de drum lung şi ajunge supă chinezească.
Înţeleptul tace şi face. Labă.
Cine seamănă vânt, a mâncat fasole. Multă.
Cine pe săraci ajută, de la cămătari împrumută şi mai pică şi de fraier.
Decât codaş la oraş, mai bine curvă de Spania! Mai e nevoie de dovezi?
Cine are urechi de auzit, manele ascultă.
Fie pâinea cât de rea, are şobolani în ea...
Ziua bună se cunoaşte după curva lângă care te trezeşti.
Cine se scoală de dimineaţă nu s-a futut aseară.
Cine râde la urmă avea gura plină.
Freacă pula cât e moale.

Pula calului, nu mai am chef de altele. Înţelepciunea românească nu face decât să te condamne la moarte, pentru că, pe vremea când a căcat poporul proverbele originale, oamenii se futeau după căsătorie, mâncau mămăligă şi considerau muia un păcat capital.

Within Temptation - Somewhere

luni, 2 august 2010

Terente, faţă în faţă cu Sfântul Petru

Sus, în originea paradisiacă a luminii, unde soarele te bronzează de dedesubt şi unde luna te îmbie la un fotbal cu ea, se făcu întuneric. Poarta Ruginită se dădu de pereţii nebuloşi ai Raiului, iar ceea ce intră prin ea se trânti, cu zgomot, de biroul Sfântului Petru, stârnind vălătuci înecăcioşi de praf şi cocaină pe care paznicul tocmai o aşezaze în liniuţe. Speriat, Petru se uită la miraculoasa arătare. Era o mândreţe de pulă, cu o căpăţână roşie şi plină de cicatrici. Era atât de lungă, că nici n-ai fi putut să vezi cine este la celălalt capăt al ei, dacă n-ar fi purtat, cu litere de neon, mesajul ameninţător al posesorului: "Fut bine şi apăsat la cioc".

Petru: Intră şi tu, bă, că doar nu îţi bat pula-n cuie de Arborele Interzis ca să te spânzur de ea şi să stai tu în iad, iar mătărânga-n rai, să ţi-o sugă toate călugăriţele!
O voce din adâncuri, nu ştiu ale cui adâncuri, dar, clar, din adâncuri, îi răspunse: "Mai am de urcat, taci în pula mea!". Iar pula începu să se aşeze, colac peste colac, în faţa biroului directorial al Sfântului Petru, de parcă ar fi ştiut singură ce are de făcut. Capătul cu om ajunse în poartă. După el, şi omul. Pletos şi bărbos, tatuat ca un şef Yakuza şi cam mititel de statură, cu două pistoale la brâu, însuşi Terente păşi prin poartă. Ochii îi cazură pe fotografiile cu sfinte dezbrăcate, surprinse la duş, de pe pereţii biroului. Încolăceala de pe birou zvâcni. Speriat, Petru dezlipi toate posterele. Mătărânga zvâcni din nou, a nemulţumire.

Petru: Cine eşti?
Terente: Nu mi-ai citit cartea de vizită? Am trimis-o înaintea mea, ca să ştii cu cine ai de-a face...
Petru: Dacă ai şti tu câţi se laudă cu ce te lauzi tu...
Terente: Wannabes toţi!
Petru: Adică tu eşti... EL?
Terente: Nu, sunt EA. Mă cheamă Bălţilor. Regele Bălţilor. Terente, Regele Bălţilor!
Petru: Şi pe şerpălăul tău de companie cum îl cheamă?
Terente: Mobutu Sese Seko Nkuku Ngbendu Wa Za Banga.
Petru: Waza fuck???
Terente: Wa Za Banga, surdule!

BRB

Petru: Şi? Ce-i cu tine pe aici? Ce-ai făcut toată viaţa ta?
Terente: Tu eşti sau te faci? Scrie pe cartea de vizită. Am futut bine şi apăsat la cioc. De mic copil, când descoperisem că am o gaură în saltea.
Petru: Cine poate să îţi facă o recomandare?
Terente: Tot ce poartă pizdă pe aici, în afară de Maria. După ea am venit.
Petru: De ce pula mea veniţi toţi după jidănoaica aia? Sincer să fiu, te-aş pune într-un cazan, dar mi-e frică să nu te sugrumi cu chestia aia. Te trimit la Ciomu. Eşti destul de păcătos, nu prea ai ce căuta aici. Plus că, dacă ţi se scoală, se loveşte de tavan şi doar ce am văruit şi noi vara asta. Mai sus de atât nu există... Mda. Mergi la Doctorul Ciomu.
Terente: Frate, eşti cu muia? Vrei să te sugrum eu pe tine cu Mobutu?

Pula epică începu să tremure. Fiecare venă de pe ea se umflă, apoi ea însăşi crescu în grosime. Colac după colac, începu să se desfacă în toată splendoarea ei, pe măsură ce se umplea cu sângele lui Terente. Capul roşu se făcu şi mai roşu. În curând, biroul n-o mai încăpu şi se făcu ţăndări sub greutatea monumentală a monumentului de monumentalitate. Sute de aşchii săriră în toate direcţiile, numai în pulă nu se înfipseră, căci era magică; o blagoslovise o vrăjitoare căreia, pare-se, îi plăcuse. Măciuca era aproape plină când Terente, cu o răsuflare grea... leşină, că nu mai rămase sânge în el ca să-i mai funcţioneze şi creierul, aşa, mititel cum era...

Şi-a ajuns Terente la Ciomu, pe o targă, şi pula pe trei tărgi şi încă mai feliază medicul infernal, iar asta va face pentru eternitate, căci pula terentiană e ca hidra, adică-i tai un cap şi cresc două în loc. Petru ştie să-mpuşte doi iepuri dintr-un foc, dând pedeapsă amândurora. Nu-i prost degeaba moşulică ăsta, chiar dacă Terente l-a lăsat şi fără birou, şi fără prafuri.

The Beatles - Yesterday