vineri, 26 februarie 2010

Curs practic de sinucidere. Episodul 2

Împuşacarea şi spânzurarea sunt metode clasice, istorice, relativ simple şi foarte răspândite printre adepţii extremişti ai curentului "viaţa-i greu". Dar sunt unii care vor să iasă din scenă într-un mod în care să fie ţinuţi minte. Ei nu se sinucid neapărat pentru că viaţa e de căcat. Doar că nu sunt în stare să se facă remarcaţi în timpul vieţii, drept pentru care speră ca măcar moartea lor complet lipsită de importanţă să facă oarece valuri. Cum oamenii ăştia sunt născuţi incompetenţi, deci proşti, trebuie să fie foarte atenţi să nu o dea în bară. Hai să vedem nişte metode infailibile de a te duce dracului în stil grande, fără a te face de căcat. În fond, trebuie să fii văzut ca un erou, nu ca un luzăr cu patalama.

Lecţia nr. 3:
Dansul ploii

Titlul nu e sugestiv, dar e sadic. Aşa de sadic, încât mi s-a sculat măciuca gândindu-mă la el. E simplu. Se ia o macara înaltă, adică psihologul cel mai de încredere al românului. Se calculează traiectoria pe care o va lua următorul idiot care vrea să se arunce de acolo şi se stă în punctul în care va ateriza. Dacă tristul din vârf migrează, migrezi şi tu, uitându-te la el, ca un şaman beat care invocă o ploaie de mortăciuni. Iar mi s-a sculat scârbavnicul mădular. Ideea este să-ţi cadă ţie în cap atentatorul la propria viaţă. Avantajul este dublu, mai ales dacă zburătorul este obez. Tu mori sigur, el scapă şi se face de căcat. Eşti potent prin juxtapunere. Adică, uite, bă, ăsta a reuşit să se omoare stând pe pământ şi prostul ăla a ratat lamentabil, deşi s-a aruncat de la 50 de metri. Pe lângă un asemenea eşec răsunător, orice luzăr e erou. Să fim drepţi, câţi se pot lăuda, pe lumea cealaltă, că au murit din cauză că le-a căzut un sinucigaş obez în cap? Şi, culmea, ăla a scăpat?

Lecţia nr. 4:
Ţiganca împuţită

Metoda asta este infailibilă şi te va face nu doar vedeta ştirilor de la ora cinci. Însăşi Esca îţi va pomeni, cu augusta-i gură, numele pe care nici mă-ta nu-l ştie. E simplu, te duci la cel mai gros în ceafă cocalar pe care-l găseşti, pui mâna pe bucile paraşutei de lângă el şi strigi, în gura mare: "Uite, bă, ce ţigancă împuţită şi-a găsit ăsta! Şi mâna-mi borăşte după ce-a atins-o!". În secunda următoare, vei face cunoştinţă cu Sfântul Petru, ţiganul va intra la bulău iar curva nu va mai ieşi din casă, de ruşine. Scapi lumea de un ţigan, de o zdreanţă şi, cel mai important, de tine. Adică nu-ţi mai răspândeşti materialul genetic infect şi ţi se stinge neamul pe care nici cartea de telefoane nu-l consideră vrednic de a-l consemna. De altfel, ncii la Evidenţa Populaţiei nu exişti, că au şi poliţaii demnitatea lor!

Lecţia nr.5:
Auschwitz artizanal

Dacă vrei să crăpi şi să iei după tine şi toţi vecinii din cauza cărora ai ajuns la concluzia perfect adevărată potrivit căreia viaţa ta nu are niciun sens şi eşti cel mai mare fraier de pe toată scara, închide geamurile. După aia, acoperă-le cu ceva negru, preferabil cremă de ghete. Lumina nu a greşit cu nimic ca să te întâlnească pe tine. În plus, întunericul te ajută la răzbunare. O să vezi. Dă drumul la aragaz, dar nu-i da flacără violet. Lasă-l să fâsâie în gol. Cacă-te, că e naşpa să mori fără să fi lăsat urmaşi asemeni ţie. Scoate din priză toate aparatele electrice. Nu te atinge de siguranţe. O să fie nevoie de întrerupătoare! Ţi se rupe filmul. În două ore, nu eşti istorie. Eşti un găinaţ pe parbrizul istoriei. După trei săptămâni, cineva va simţi că din casa ta iese un damf de gaz metan şi gaz rezultat din putrefacţia ta. Nu că n-ai fi fost în stare de putrefacţie şi înainte de a crăpa, dar nici chiar aşa nu duhneai. Va sparge uşa şi va aprinde lumina. Felicitări. Scara ta este prima care va păşi pe Marte. Puţin carbonizată, dar nu-i nimic. Stratul de carne arsă din care se scurg diverse zoaie fetide te protejează de radiaţiile cosmice. Împuşti vreo 30 de iepuri dintr-un foc. Te extermini pe tine, lucru pentru care îţi mulţumesc anticipat, şi te şi răzbuni pe nenorociţii care te ignorau şi trăgeau băşini în lift înainte să urci tu. Şi e şi foarte greu să dai pe lângă. dacă, totuşi o faci, o să mori din cauze naturale în curând. Eşti prea prost ca să te lase natura să exişti, aşa că nu-ţi mai da silinţa. Te vei infecta în spital.

Hai că m-am cam întins la poveşti, nu vreau să moară cineva de bătrâneţe înainte de a putea alege, în deplină cunoştinţă de cauză, o metodă prin care să ne uşureze pe toţi de existenţa lui. Sincer să fiu, m-aş plictisi enorm dacă nu aş râde câte puţin la fiecare buletin de ştiri în care se vorbeşte despre oameni care s-au sinucis din cauza profului de mate, a pisicii vecinei sau a lipsei de futai. Chiuliţi, ucideţi pisici şi faceţi labă! Ovăr and out.

Within Temptation - Say my name

miercuri, 24 februarie 2010

Curs practic de sinucidere. Episodul 1

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu am tot văzut şi citit relatări despre oameni care au încercat să se sinucidă. Cum adică au încercat? Aşa bine, nu le-a ieşit şi s-au trezit ologi sau, dacă aşa ceva se poate, mai proşti decât erau înainte de a atenta la propria lor viaţă lipsită de valoare. Viaţa proştilor nu valorează nimic. Acţiunile lor? Nepreţuite. Şi mai sunt şi mulţi, drept pentru care le adresez un mic serial pe tema sinuciderii. Lor şi celor care mă vor acuza de "instigare la sinucidere", de parcă e vina mea că dobitocul căruia-i spun "împuşcă-te" se-mpuşcă şi mai şi crapă după aia. Să trecem, deci, la activitatea didactică.

Lecţia nr. 1:
Spânzurarea

Spânzurarea este atârnarea de tavan întru veşnica nefolosinţă a propriei vieţi. Teoretic. Mulţi dobitoci au avut surpriza de a le ieşi cuiul din tavan, de graşi ce sunt. Alţii, şi mai plini de creier ca pula de estrogen, au folosit funii putrede şi... li s-au rupt. Funiile, nu altceva. Pentru prevenirea eşecului lamentabil care are drept consecinţă premiul "Râsu' curului", se recomandă o serie de măsuri de precauţie. Funia nu e bună. Se rupe, se deznoadă sau se întinte prea mult. Sârma e baza. Şi nu se agaţă de un cui, pentru că are şi cuiul o demnitate, nu suportă orice cretin şi iese din zid sau din tavan. Se leagă sârma de rama de la geam, iar sinucigaşul sare pe geam. Atenţe, dacă eşti la parter, sugi pula, nu încerca, pentru că ajungi cu cracii la pământ şi nu rezolvi nimic. Aşa, dacă se rupe sârma, cazi şi te loveşti de scurgerile de la balcoanele vecinilor. La autopsie, n-o să-şi dea tăietorul de mortăciuni seama de ce ai murit. O să creadă că te-a omorât nevastă-ta în bătaie şi o s-o bagi şi pe ea la bulău, că doar din cauza ei ai decis să atârni. Cel mai mişto lucru care ţi se poate întâmpla este ca sârma să fie atât de subţire, încât să te decapiteze. Aşa, produci un corp inert şi o minge de basket. Şi te duci şi dracului, că, în afară de Băsescu, toţi avem nevoie de cap.

Lecţia nr.2:
Împuşcarea

Unii sunt atât de rupţi în medulla oblongata, că nu sunt în stare să-şi nimerească propriul cap cu un pistol. Sau au creierul atât de mic, încât glonţul trece pe deasupra lui. Aşa că, dacă vrei să faci treabă şi să nu se cace audienţa pe ea de râs la ştirile de la ora cinci, sugi ţeava. Da, o iei în gură şi apeşi pe trăgaci. Glonţul îţi atinge partea importantă a creierului şi sigur scapi lumea de prezenţa ta inutilă. Atenţie, pistoalele cu bile de cauciuc nu sunt bune. Nu faci decât să te îneci cu biluţa aia sau să te caci pneuri Michelin, ceea ce e OK dacă ai maşină. Dar, dacă ai maşină, o duci destul de bine şi nu ai nevoie să te sinucizi, chiar dacă viaţa ta nu face doi bani. Poţi să vii la mine şi te ajut eu cu un topor prost ascuţit, bine plasat, în stil medieval.

Va urma, pentru că nu pot să-mi dezvălui toate secretele dintr-o singură lovitură. În fond, sinuciderea este o artă şi trebuie învăţată în timp. Nu oricine poate s-o facă, după cum au demonstrat atâţia deştepţi care s-au băgat singuri în spital, unde nu au reuşit recât să se infecteze cu ciuperci, paraziţi şi găini mistreţe la genunchi. În loc să moară, au ajuns să trăiască toată viaţa cu dureri cumplite. Pe lângă asta, nu au mai futut niciodată nimic, pentru că nimeni nu se fute cu un om care seamănă cu o bară de Dacie după un sărut franţuzesc cu TIR-u'. Până mai am eu chef de propagat înţelepciunea-mi nemărginită, odihniţi-vă în pace şi luaţi-vă măsurile pentru coşciug.

Carl Orff - Carmina Burana

marți, 23 februarie 2010

Hitler, faţă în faţă cu Sfântul Petru

Sângele sutelor de mii de evrei care trecuseră de poarta raiului în ultimii ani încă nu se uscase pe preş. Petru însuşi se săturase de atâţia oameni slabi, amărâţi, duhnind a gaz. De altfel, era o zi aşa de frumoasă, că numai de robinete cu sânge n-avea tataia Petru chef. Şi culmea e că, până pe la 12, nu apăruse nici pulea să bată la ruginitura de poartă. Până când...

-Heil io!
-Care pula mea eşti? întrebă Petru, vărsând halba de bere de pe birou
-Der Fuhrer, boule!
Petru consultă ceaslovul. Nu era nimeni cu numele ăsta.
-Nu e nimeni cu numele ăsta pe lista mea. Marş acasă!
-Mă cheamă Hitler. Adolf Hitler.
Într-adevăr, după un oarecare Bond. James Bond. apărea şi numele oaspetelui mustăcios cu gaură-n cap.
-Şi ce pizda mă-tii cauţi tu aici?
-Evrei.
-I-ai ratat. Au intrat deja. Spre deosebire de tine. Marş la căcat!
-Să mori tu?
-Sunt mort deja. Pleacă de-aici. Infern scrie pe tine. Şi bărbiereşte-te, în pula mea, că arăţi ca Hitler!
-Sunt Hitler, jidan prost! Ia stai. Fraiere, eşti evreu? avu Fuhrerul o revelaţie.
-Fraieră e mumă-ta! Da, sunt evreu! La fel e şi şeful meu, dacă ai vreo trebă cu el. Ce-o să faci?
Hitler scoase o grenadă. Trase cuiul şi... nimic.
-Hai, băga-mi-aş der Schwanz! Grenadele lu' peşte!, lătră Adolf
-Aici nu e voie cu arme. Cazanul 666, marş!
-Bag seama că nu ne-am făcut înţeleşi. Evreii nu sunt creştini. Eu am omorât trei sferturi dintre ei. Sunt un erou, în pula mea!
-Ba eşti un erou în mintea ta, că pulă cică n-ai cine ştie ce. Cel puţin aşa a zis paraşuta aia a ta. Evreică şi ea.
-Evreică?! Du-te, mă, că te gazez. Şi slobozi o băşină.
-Cu mine nu îţi merge. Deja sunt mort. Şi paraşuta era la fel de evreică precum străbunică-ta. Muie!, triumfă Petru.
-Ba îmi merge, dă-te-n sloboz! Ia întreabă-l pe şef dacă nu îs eu erou că am stârpit necreştinii de pe pământul ăsta.
Şi se duse Petru la şeful Doamne-Doamne. Trei ore mai târziu, cu barba îngălbenită şi cu ochii în lacrimi, Petru strigă din pragul ruginiturii:
-Intră, că sunt nişte evrei care te aşteaptă. O să fii curva lor. Asta îţi e răsplata.
-Adică sex anal? Ich will! Hai că mă bag. Heil io!
-Bagă-ţi salutul de căcat în cur şi marş până nu mă răzgândesc, urlă Petrea, furios, nevoie mare.

Norocul lui Hitler. Adolf Hitler. că făcuse ravagii printre păgâni. Dumnezeu e mare javră, când vrea el sau El, depinde cât de bigot vrea pula ta să fii. Sper să ajung să-i iau locul, într-o zi. Toată lumea va ajunge în rai, unde vodca va curge pe văile de vălătuci nebuloşi. Pula mea, nu am inspiraţie...

Truda - Violu' de la ora 5

luni, 22 februarie 2010

Oamenii "e" naşpa

Şi acum o să-mi sară-n cap toţi optimiştii patologici, ca să mă apostrofeze spunându-mi că şi eu sunt om şi că nu ar trebui să am atitudinea asta. Da. Am luat la cunoştinţă, mersi mult. Mi se fâlfâie. În primul rând, pe mine nu m-a întrebat nimeni dacă vreau sau nu să mă nasc om, la fel cum nu m-a întrebat nimeni dacă vreau să fiu botezat sau dacă vreau să am ochi gri-verzui. Aşa m-am trezit, contrar voinţei mele. Cu unele chestii am învăţat să convieţuiesc, altele îmi întorc maţele pe dos. Ştiu că nu le pot schimba, dar asta nu e o scuză ca să mă culc pe o ureche şi să zic bodaproste.
Dar de ce sunt oamenii naşpa şi nu îmi plac mie? Uite, de-aia, pentru că e cea mai de căcat specie inventată vreodată. Suntem singurii care ne ucidem unii pe alţii pentru că aşa vrea pulicica noastră, suntem singura specie poligamă care se încăpăţânează, sanchi, din cauza moralei, să îşi înfrâneze pornirile şi suntem singurul animal care-şi distruge habitatul. Şi mai avem aroganţa de a ne numi "cea mai inteligentă specie". Inteligentă pe dracu', pentru că, dacă aveam un pic de soft pe gelatina aia dintre urechi, nu ar mai fi fost nevoie să elaborăm legi şi să ne căcăm pe noi cu principii morale.
Şi, pe lângă construcţia biologică de căcat, mai suntem şi bolnavi psihic, indiferent dacă avem sau nu dungă roşie-n buletin. Cine pula calului a mai văzut război între iepuri sau omizi paranoice? Chiar, zău, cum ar arăta un iepuraş pufos şi alb ţinând un Kalaşnikov în mână şi împuşcând urşi căcălău? Şi stau eu aşa să mă gândesc, suntem chiar de căcat, chiar şi când omorâm animale din altă specie. Nu suntem în stare să ucidem ceva mai mare decât o găină cu mâinile goale. Fără puşcoace şi cuţite am crăpa de foame, dar ne dăm regii naturii. Asta suntem noi. Cea mai nesimţită naţie de animale de pe pământ. Sper ca, data viitoare când o fi să mă nasc, să mă întrebe şi pe mine careva ce vreau să fiu, pentru că nu îmi place să mă simt responsabil pentru atâtea căcaturi câte face omul în general. Până la urmă, eu nu omor, nu fut extraconjugal, nu poluez şi nu mă războiesc, drept pentru care sunt văzut ca un inadaptat şi ca un proscris. Specie de căcat, mentalitate de căcat!

Chalice - The stigma of an age

sâmbătă, 20 februarie 2010

Fără chef de chef...

Ca un sociopat sado-masochist ce sunt, nu prea suport bairamurile. Mă calcă pe nervi să văd o adunătură de viitoare cadavre bâţâindu-se cu sticla de bere italienească în mână şi dându-se în stil libidinos printre fel de fel de fătuci care mai de care mai proaste, mai urâte şi mai bete. Aşa se rezumă cele mai multe bairamuri, iar chestia asta mă scoate din sărite. Mai ales că, deşi inviţi oameni de toate naţiile, trebuie să găseşti puncte comune între ei, ca să-i mulţumeşti pe toţi. De exemplu, să pui muzică pe toate gusturile. Dacă ai un manelar infiltrat în problemă, e musai să pui şi-o zăngăneală goţoveniană, ca să-l umectezi pe şpionul întunecat. Dacă ai amatori de house, trebuie să baţi cu ciocanul în găleată, să danseze ei şi să-şi etaleze cataramele strălucăreţe de la curelele Dolce & Gabbana. În mod normal, ideea asta ar fi bună, dacă n-ar fi cretină şi comunistă. Accesul la bairam se face pe bază de invitaţie. Iar eu, ca organizator de bairamuri ce mă aflu, nu-s patron de cârciumă, să fiu obligat să satisfac pe toată lumea, şi nici Terente, să fut bine şi apăsat la cioc pe toţi cei prezenţi. Invit pe cine vrea cariciul meu, iar dacă nu-ţi place chindia pe care-o dau eu, dă-te-n spuma mării şi lasă-mă-n pula mea în pace, să petrec cum îmi place mie, că nu mă obligă nimeni să pun ce muzică vrei tu sau să-ţi dau ce bere vrei tu. Dacă te invită un metalist pletos la chef, ce te-aştepţi să asculţi? Nicu Lăutaru?
Pentru asta există baruri în care o arzi onanistic de unul singur, sperând că ieşi în evidenţă prin marca berii de căcat din faţa ta. Eu nu mă supăr dacă fac paranghelie cu trei persoane, aşa că simte-te liber să te duci în pizda mă-tii. Eu trebuie să te respect pe tine, dar tu ai dreptul să te faci că plouă, iar augusta ta prezenţă care-mi infectează câmpul vizual are dreptul divin de a solicita să-mi adaptez ideile la ale tale. Marş în cucuruz, nu tu eşti personajul principal din toată povestea asta.
Încă o chestie pentru care detest bairamurile este toată frecăciunea vaginală prin care trec domnişoarele cu trei zile înainte. Îşi smulg mustaţa, îşi fac fluturaşi din floci, îşi storc punctele negre de pe cur, fac baie, ceea ce, în cazul multora, este un eveniment şi se vopsesc pe faţă ca nativii americani înainte de război. Şi cu cât mai nasoală şi mai duhnitoare-n fifi e domnişoara, cu atât mai intense sunt eforturile, pe fondul speranţei că poate-nghite şi ea vreo măciucă. Ţeapă, e singura fără partener, iar toate fetele din casă sau din bar primesc binemeritatul ştremeleag, în afară de ea. Şi celelalte nici măcar nu şi-au făcut codiţe rasta din părul de pe picioare! Incredibil! Grotesc. Am plecat la o borală scurtă.

Bon Jovi - Thank you for loving me

marți, 16 februarie 2010

Diaree aleatoare şi surpriza sezonului

Preşedintele din Nepal, stând el strâmb şi judecând drept, a renunţat la o tradiţie veche de sute de ani, care spune că şeful statului trebuie acompaniat cam peste tot de cinci fete virgine. Probabil, fetele l-au acompaniat chiar peste tot, drept pentru care şi-au peirdut proprietăţile fizice care le-au recomandat pentru respectivul post, deosebit de respectabil, de altfel. Nasoale, domn' preşedinte! Tre' să te mulţumeşti, ca Băsescul nostru, cu lărgituri.

În Anglia (unde în altă parte?), firmele care saltă maşini parcate de-a-m pulea îşi arată muşchii de fier pe unde apucă. Au ridicat un dric din faţa bisericii, taman când ieşea alaiul cu mortăciunea în ladă. Nici după moarte nu poţi să găseşti un loc de parcare! Revoltat, Sfântul Petru, împreună cu ceilalţi Sfinţi Motociclişti, s-au suit pe Harley şi au făcut scandal în faţa sediului social al firmei de ridicat troace de pe marginea drumului. Dricul a fost eliberat la timp, pentru că pe umerii purtătorilor de sicriu începuseră să apară picături de eau de hoit.

S-a terminoiu cu magazinele de condimente pentru fumat. Cei interesaţi pot găsi plantele respective la orice alimentară, cu un leu pliculeţul. Iar, pentru cine vrea să fumeze iarbă adevărată, există dealeri locali care vând Maria originală cu vreo 25 de lei gramul, nu ca bulangiii de la magazin care-ţi dădeau busuioc ciordit din biserică şi cereau pe el 100 de lei. Mi se pare corect să scoţi în afara legii chioşcurile alea. Cine dracu' dă atâţia bani să fumeze zarzavat când poate să-şi planteze singur ditamai mândreţea de cânepă în intimitatea propriului apartament? Dă-o dracu' de muşcată, că aia nu conţine THC!

O profă pirandă... pardon, de etnie rromă, a primit o scatoalcă de la un poliţai prost după ce, în prealabil, îl tratase pe gabor în acelaşi mod. Acum, cioara... pardon, doamna, spune că a fost discriminată, pentru CĂ CURcanul nu suportă ţiganii. Apăi, la câţi români primesc bătaie din partea împuţiţilor, pardon din nou, respectabililor cetăţeni, cine mai e discriminat? În locul poliţaiului, aş acuza-o pe ea de comportament discriminatoriu, că doar cioara a dat prima cu palma. Aşa, măcar, se discriminează reciproc. Hai să nu fim inechitabili cu rromii! Să-i împuşcăm şi pe ei, că şi ei au dreptul ăsta! 'Le muma-n cur, dacă te pocnesc, se apără. Dacă le-o dai înapoi, îi discriminezi. Şi aia mai era şi profă. Clar, a intrat la facultate pe cuiburile... pardon, locurile pentru negreală!

Mi-e lene să mai scriu. Mi-e foame, îmi vine să mă cac şi lumea înconjurătoare mă face să mă gândesc la o expediţie spre Nepal, la căutat şi testat dame de companie protocolară pentru domnul preşedinte. Până una-alta, care aveţi iarbă, păstraţi-mi şi mie, că, dacă tot am chef de exterminat ciori, măcar s-o fac cu un rânjet de psihopat pe buze. A, da... hai să vă arăt ce n-a mai văzut Parisu', ca să borâţi bine de tot sau să admiraţi, după gustul fiecăruia. Cine ar fi intuit că scriu şi chestii ca cea de mai jos, mânuţili suuuuuus!!

"Iubind tăcuţi

Străduţe mici de cimitir
Păzesc oraşul mort,
Singuratic...
Doar o iubire este vie
Doar patru ochi văd
Oraşul defunct.
În moarte, viii tăi ochi căprui
Mărturisesc iubirea.
Ai mei, verzui, vorbesc tăcuţi.
Iubesc tăcuţi.
Te iubesc...
Oraşu-i viu.
Casele pustii,
Ulitele goale...
Prind viaţă
Din iubirea mea tăcută
Si din tacerea ta iubită...
Ieşim din cavou.
Mână în mână,
Iubire în iubire.
E prea mult zgomot.
Doar noi tăcem.
Doar noi iubim tăcuţi.
Doar noi tăcem iubind.
Nu trecem prin oraşul
Cimitir. Nu noi
Ci moartea citadină trece
Pe lânga noi, iubirea..."

E? Am pus şi diacritice. Măcar pentru asta săriţi cu o bere, două, trei... Happy death to everyone!

Epica - The divine conspiracy

joi, 11 februarie 2010

Sfântă leapşă, preasfinte preşedinte!

De la robul lui Dumnezeu şi al lui Voiculescu, Victor Ciutacu, s-a pogorât asupră-mi prima şi, probabil, ultima leapşă pe care chiar merită s-o iau, anume "zece motive pentru care înaintestătătorul neamului românesc, chelu' ăla, merită sanctificat". Întru veşnică preamuire şi eternă îngropăciune, dacă aş fi eu patriarh, normal, uite de-asta l-aş sanctifica taman pe Băsescu şi nu pe mama, nu pe Iulius Caesar şi nici măcar pe Benedict "Adolf" al 16-lea:

1. N-are alţi dumnezei în afară de sine, iar cine are alţi dumnezei în afară de el beleşte, prompt, măciuca prezidenţială prin surghiun în abisul infernal al categoriei "sugători de mogul".

2. A făptuit minunea de a ajunge preşedinte, deşi nu l-a votat majoritatea românilor mândri posesori ai acestui drept bun de şters la cur, în definitiv.

3. Este un vajnic manipulator al forţei ascunse a Flăcării Violet. Nu oricine poate face asemenea giumbuşlucuri pseudoezoterice, deci propun ca numele lui să fie scris cu mov în calendar, să-i fie marcă, la fel cum eşarfa mov este eticheta curvelor.

4. A scăpat din groapa cu lei a execuţiei publice pe bază de referendum, de când cu suspendarea sa de către cei 322 de parlamentari. Întors din morţi, cu forţe proaspete, a continuat să propovăduiască numai el ştie ce.

5. Pentru că numai el ştie ce propovăduieşte şi pentru că, sub chelia lui, e cel mai mare nod de fibre optice şi cabluri coaxiale din România, este omniscient, ca orice dumnezeu care se respectă.

6. Pentru că are tupeu să negocieze la sânge cu Statele Unite ale Americii detaliile scutului antirachetă. Luaţi-le şi dungile de pe strag, domn' preşedinte!

7. Pentru că urăşte materialismul şi banii, drept pentru care îi face să dispară, din nou, numai el ştie unde. Bine, îl ajută şi Sfânta Muceniţă Elena...

8. Pentru că nu are relaţii în afara căsniciei. Toate femeile pe care le trage pe ştremeleag sunt măritate, una dintre ele chiar cu el. Bine, ea, mai rar, ca să preţuiască momentul de erecţie prezidenţială.

9. Pentru că, deşi preşedintele nu e mort, România duce lipsa unui preşedinte. Şi o duce de cinci ani de zile, exact cât trebuie ca să poată fi canonizat.

10. De ce nu?

Cel puţin, aşa văd eu lucrurile. Aştept Biserica să-şi spună duhovnicescul cuvânt şi să-l slobozească din rândurile celor plini de păcate pe Sfântul Voievod al Neamului Mamei Lui de Găozar etc, Traian cel fără de păcate. Dovedite. Amin, fire-ar mama lui a dracu', că-n Rai nu e nici whisky, nici rost de femei fatale.

Blackmore's Night - Loreley


miercuri, 10 februarie 2010

De unde vin copiii?

Din pizda mamei lor, normal. Ce-ntrebare de căcat... Bine, nu e chiar aşa. Dacă ies de acolo, cineva trebuie să-i şi pună. Mi se pare corect, că doar nu apărem ca viermii pe cadavre, din nimic. Până şi pe ăia îi pun muştele acolo. Deci, care este originea reală a copiilor? Pula mea. Cel puţin a copiilor mei, când o să am aşa ceva. Plicticos. Asta ni se vinde la orele de biologie, dar noi, cei iniţiaţi (a se citi eu), ştim adevărul. Barza, varza, viezurele, mânzul, moşul, balaurul, bradul şi alte cuvinte moştenite de pe la daci aduc plozii la gura tunelului umed şi-i împing în străfundul nepătruns decât de oameni ca Terente sau Rasputin. De fapt, doar barza şi varza au rol determinant. Celelalte cuvinte sunt de decor, aşa că nu le băgaţi în seamă. Doar mă lăudam că sunt un dac autentic şi că am certitudinea că lucrurile pe care le înşir aici sunt adevărate şi general valabile dinainte să-i crească lui Burebista păr pe cur, spate, piept, coaie şi limbă. Să trecem, deci, în revistă cele mai importante moduri în care poate fi produs un puradel.

1. Metoda Pearl Harbour. După cum îi spune şi numele, este nevoie de foarte multă aviaţie. Toate berzele bombardează viitoarea mumă cu puradei. Ideea este ca semimortăciunea incompetentă să aterizeze prin horn sau prin geam şi să ricoşeze din bibeloul cu pescar chinez în gaură. Cam ca la biliard. De asta e nevoie de atâtea berze, pentru că ele sunt proaste şi nu au ţintă. Dar, dacă vin toate, un puradel poate tot nimereşte traiectoria propice şi se agaţă de buricul mă-sii, pe dinăuntru. Dacă berzele n-au pierdut noaptea prin baruri, se poate ca doi sau mai mulţi bebeluşi să se ducă pe ţeavă, caz rar în care apar gemenii, tripleţii etc. Sexul are un rol foarte important. Cu cât muierea geme mai abitir, cu atât mai mari sunt şansele ca Turnul de Control (+ Alt + Dilit) al berzelor să audă chemarea... naturii.

2. Metoda Sarmalei Gigant. Aşa apar Copiii Verzei. În principiu, te duci ca prostul în lanul de varză, când boschetul rotund ajunge la maturitate, şi cauţi printre frunze ca şi când ai săpa după un clitoris. Numai că, în loc să dai de gustul de ulei natural de motor, dai peste o arătare mică şi verde care oracăie de mama focului. Normal, şi tu ai orăcăi dacă aş veni eu peste tine, în octombrie, şi ţi-aş lua pătura de deasupra ta, aşa că gura! Ca să nu crape arătarea mică şi verde, o bagi în maşina de spălat, pui nişte Veniş de-ăla care curăţă petele de iarbă şi pui produsul devenit rozaliu în pragul vaginului (ce-mi plac cuvintele astea ştiinţifice!). Apoi, foloseşti pula pe post de tac şi, ca la biliard, trimiţi ghemotocul până în fundul borcanului. Şi ăsta e rolul sexului, că trebuie să îndeşi puradelul. Singura situaţie în care nu trebuie îndesat este cea în care pizda e largă rău, dar pe aia nu vrei s-o înseminezi.

3. Metoda "Tu de unde pula mea ai apărut?". Singura femeie care a reuşit să folosească această metodă este Fecioara Maria. Nu putem şti cum, pentru că, potrivit izvoarelor istorice, Dumnezeu a scăpat de cadavru, suindu-l sus, în Marele Dulap cu Hoituri din Ceruri. Gurile rele spun că, de fapt, Fecioara Maria nu ar fi fost chiar aşa de fecioară, iar progenitura ar fi ajuns acolo pe calea berzei. Indiferent care este adevărul, asta este singura metodă prin care poţi să laşi o arăboaică însărcinată fără să te umpli de lăţei. Cine reuşeşte primeşte un loc în Calendarul Ortodox. Nu vă înghesuiţi, că e greu. Voi ştiţi cât m-am chinuit să o las gravidă pe Maica Tereza folosind metoda asta şi ajutorul flăcării violet? Nu întrebaţi.

4. Albinuţe, albinuţe sau metoda "bâz bâz". Asta e simplă. Laşi o albină să te înţepe în coaie, o scoţi de acolo foarte uşor, ca să nu rămână acul şi să moară creatura, după care o îndeşi într-o pizdă unsă, în prealabil, cu miere şi pui un dop de plută la gura peşterii. Când ţipă proprietăreasa sau proprietarul, înseamnă că inseminarea pe cale apicolă şi-a atins scopul. Poţi scoate dopul, după care bagi o mătură înăuntru şi aduni cu grijă toate resturile albinei.

Pula mea, am vrut să scriu despre cât de proşti sunt proştii de pe Twitter, dar s-a apucat Radu Alexandru să scrie despre Facebook şi ar fi părut ghei să mă iau şi eu de o comunitate de-asta de oiţe chele. Nu vreau să-l imit şi nici să concurez cu el, aşa că aflaţi şi voi singuri de ce e Tuităru' la fel de cretin ca ideea de a-ţi băga pula undeva începând de la capătul flocos. Cugetare plăcută!

Boney M - Rasputin

duminică, 7 februarie 2010

Mai mult căcat aleator

Ni ştiu alţii cum sunt, dar eu, după ce termin de scris un căcat pentru că nu mai am despre ce scrie, dar imediat după ce termin de căcat şi de şters la cur, imediat mă trezesc printre tone de subiecte numai bune de tratat şi de ironizat. Bineînţeles că, până să ajung eu la un calculator sau la o foaie mângâiată lasciv de un pix pervers, uit tot ce-mi trecuse prin cap. În fine, să începem, că iar mă pocneşte Alzheimer-u'

Softul care controlează frâna unor modele noi de Ford este aşa de bun, că se futu în ziua doi. Cine are Ford cu soft trebuie să îl bage în service. Cum opreşte în service, nu ştiu. Sugerez ca autorii ideii de a instala software pe frânele maşinilor să îşi pună gâturile sub roţi, ca să se oprească rablele. Cine are nevoie de programe la frână? Dacă nu ţine, ce faci? Dai Ctrl+Alt+Del din acceleraţie? Cum afli că ţi se futu? La primul om pe care-l calci? Ce faci? Te dai jos din maşină, îi râcâi creierii de pe cauciucuri şi coaiele de pe parbriz şi-i spui "scuze, nene, mi-a dat eroare şi a trebuit să-i dau restart. Nu te superi, nu?". Ce căcat aveau frânele clasice, la care înfigeai un crac în pedală şi mormanul de fiare se oprea? Încă nu am auzit de vreo Dacia 1310 chemată în service la devirusat softu'. Şi Dacia 1310 frânează bine de vreo 40 de ani buni. Uite că au venit americanii cu interesele lor corporatiste şi infecte şi s-a dus în pizda mă-sii toată chestia cu frânatul. Puneţi în continuare mai multe sisteme idioate pe maşini, ca să aibă ce să se strice. Şi cât staţi voi cu Merzanele şi Fordurile la reparat, eu mă dau cu Lada Niva şi cu Dacia cât mă ţine gazul. Luaţi-mi permisul, dar, mai întâi, daţi-mi unul!

Mă uitam la ştiri. Nu ştiu unde. Cea mai frecventată de turişti pizdă a ţării, agăţată precar de Elena Udrea, îşi îndemna ilustra purtătoare la tăiat de panglici. Şi, cum unde sunt panglici de tăiat, se bagă şi preoţii, cam ca vulturii din Congo la mâncat copii, pe o scenă blagosloveau de mama focului nişte foarte mulţi puleţi de genul. Episcopi, după moace. Şi ce spuneau ei? "Binecuvântat este Dumnezeu, bla bla bla". Auzi, băi, pielea pulii? Ai supt de la Gigi Becali când erai atât de mic, încât nici să sugi nu ştiai? Sau eşti pui de Predator? Cine eşti tu să-l binecuvântezi pe un dumnezeu? De ce ar avea ăla nevoie de binecuvântarea ta, din moment ce când era el şmecher tu nici prost nu erai? Te ia Dumnezeu ăsta al tău, te îndeasă într-un colţ şi te-ntreabă: "Bă, puţă! Zi, repede, câte coaie ai?" La care tu, plin de tine şi de sloboz pe creier, zici "Patru". În secunda următoare, te loveşte un fulger între ochii beliţi, iar vocea divină răsună ca linguriţa în cană: "Cinci, te-am bătut!". Şi s-a terminat şi cu tine, şi cu tupeul tău. De fapt, toţi popii spun asta. Să-mi spună şi mie cine binecuvântează o divinitate creditată cu autoritatea absolută. Normal, popimea crede că ea e cea fără de care Dumnezeu nu ar exista. Asta aşa e. Ei l-au inventat, ei l-au băgat pe gâtul celor care au avut gaură în gât.

Două ajung, că doar este duminică. Adică ziua aia în care ţi-e lene şi să te caci, darămite să-ţi storci creierii ca să produci ceva cât de cât lizibil. Se simte nevoia unei legi care să-ţi impună să faci doar trei lucruri duminica: să dormi, să mănânci şi să te fuţi. Iar cine stă în calea efectuării acestor activităţi să fie trimis la muncă, în mină, toată ziua. Şi să se-ntoarcă pe jos înapoi, ceea ce e OK pentru oltenii de pe Valea Jiului, dar cam naşpa pentru brăileni. Mi se cam rupe, eu sunt gata să respect legea asta, chiar dacă nu a ajuns nici măcar în Parlament. Hai, toţi, la teleportat cărbune, că eu am treabă!

Ravel - Bolero

joi, 4 februarie 2010

Căcat aleator

Nu am foarte mult chef de propagat băşini prin univers, aşa că mitraliez pe cine nimeresc cu mărunţişuri. Mici şi multe, cam ca mişcările unui iepure care fute o iepuroaică. Sau ca măslinele de oaie pe autostrada României.

Biserica m-a pierdut ca potenţial client. A refuzat propunerea de canonizare a lui Eminescu, poetul care spunea că Duhul Sfânt era chestia pe care o avea Iosif mai jos de brâu şi pe care, într-un exerciţiu de Bukkake coordonat de Dumnezeu, a dat-o Mariei. Adică sloboz. Mare păcat. Cum era? Duhul Sfânt se pogoară asupra celor care asistă la Sfânta Liturghie? De-asta se duc la biserică atâtea babe pe care pula are grijă să le ocolească. Speră şi ele la un păhărel de duh.

Unii constructori, cunoscuţi sub numele de scenă "făcăreţi de case", sunt cam bătuţi în cap. La noul meu loc de muncă (munca e aceeaşi, doar locul e altul şi menta de frecat e mai multă), ţevile de la baie vin din spatele fliselor. Bravo, dobitocilor! Dacă se strică ceva, cum pula mea ajunge instalatorul la ele fără să vă spargă vouă opera de artă? Când se va descoperi clădirea asta, peste cinci mii de ani, arheologii vremii se vor căca pe ei de râs. Şi nu vor targe apa, pentru că nu vor putea repara ţevăraia. Oare când o să ieşim din Paleolitic?

Apropo de Paleolitic. Citeam pe un site povestea unuia care, însurat de 3 (trei) ani de zile cu o femeie, cred, se plângea de lipsă de sex. Aşa de lucie lipsa de sex, că amândoi încă mai erau virgini. Fratele meu inginer, că inginer era nenea! Cât de inginer să fii încât să stai lângă consoartă suficient timp încât să te însori şi să îţi ţii măciuca legată de picior în tot acest timp? Scuza folosită de ea e că-i e frică să o atingă. Ai dinţi la ştremeleag? Spune drept. Sau eşti Rasputin? Domnul inginer are motivul ideal să o trimită pe aia de unde a venit şi să-şi trăiască viaţa. Cu toate astea, el alege să îmbătrânească aşa. Când i s-o face ăleia de tăvăleală, nu o să i se mai ridice lui noduroasa. Zi sincer, de câte ori pe zi manipulezi? Cinci? Şase? Hai să te dau jos de pe căcat, cum ar spune un clasic: Coaie, nevastă-ta e moartă de cinci ani de zile! Nu ai observat că pute? A crăpat, pusă la zid de mătărânga ta epică, momentan pensionată pe caz de lipsa creierului care s-o coordoneze!

Hai să mă opresc, că am plictisit poporul destul de mult. Adevărul este că îmi pregătisem un text prin care să promovez sanctificarea Eminescului, dar văd că popimea s-a mişcat la fel de repede ca la un parastas de mafiot, drept pentru care a căzut propunerea. Se vede treaba că Sfântul Duh s-a pogorât şi asupra clericilor care, pentru prima oară în viaţa lor, au gândit cu capul. Toate ca toate, dar să spun că spovedania este o partidă epică de sex pe deal nu te prea recomandă ca sfânt. Totuşi, mai sunt speranţe ca autorul Bibliei Satanice, Anton La Vey, să ajungă prin calendar. Aşteptăm filiala din Vatican a Gestapo-ului! Mă duc la Benedict să fac lobby.

QNTAL - 292

luni, 1 februarie 2010

Un film bun, ceva? Nope. OK.

Ultimele filme apărute mă calcă pe nervi. Sunt ani de zile de când nu a mai apărut unul bun de ceva. De altceva decât de spânzurat ţigani cu el. Vine câte un regizor cu un sac de coaie păroase, îl deşartă pe masă şi spune că voma lui cinematografică este exact ceea ce vrea pulimea plătitoare de bilete la cinematograf. Pulimea, lipsită de creier fiind, în virtutea principiului "capu' la pulă creier n-are", cotizează. Dacă treaba e cam împuţită, regizorul se mai scobeşte prin buzunare şi prin cur şi mai aruncă vreo cinci coaie. Că actorii au fost obligaţi să nu facă labă timp de trei luni de zile. Că, pentru film, s-au folosit nu ştiu ce măciuci a visat el azi noapte. Şi mai vin puleţi la cinema. Într-o săptămână, borala aia de film adună bani de-i întorci cu lopata, iar regizorul bagă-n sac mai multe coaie păroase decât a scos la început. Este şi cazul filmului "Avatar", în regia miticului, incontestabilului, fâs-genialului James Cameron. Nu, n-am plâns la "Titanic", când s-a înecat poponarul în ocean. M-am bucurat că a crăpat dracului. Din păcate, regizorul mai trăieşte şi se mai cacă pelicule.
La fel ca filmul cu nume de vapor scufundat de un cub de gheaţă, "Avatar" e clasic. Somnifer de clasic. Atât de clasic, încât până şi Charlie Chaplin zice că e clasic. N-o să mă apuc să povestesc toată aberaţia. Filmul e bunicel, dacă n-ai ce face, eşti obosit şi ai vreo cinci beri la bord. Merită să-ţi pierzi cinci minute descărcându-l (dacă n-ai viteză la net, ai timp să te şi caci) şi trei ore şi două ţigări uitându-te la el. Măcar pentru că ştrumfii supradimensionaţi cu conectare USB la cai şi păsări(ci) sunt simpatici. Tuturor ne plac ştrumfii. De fapt, ştrumfii ăia mi se par cea mai originală chestie din toată producţia. Cine dracu' s-ar fi gândit să pună mufe USB în animale şi în pletele omuleţilor albăstrui? În rest, chestia e ecologistă până la paroxism, binili învinge răul, pădurea nu este tăiată, iar omul... hehe! Omul este ăla cu cinci puli terentiene, pentru că numai datorită lui reuşesc ştrumfii 2.0 să căpăcească armata colonelului afurisit. Şi se termină filmul. Bineînţeles, în film este şi o pizducă. Albastră. Dacă nu era pizduca albastră, păduricea belea cucul. Trăiască pizduca albastră care-l învaţă pe om să se-ntoarcă la origini! Totul este o poveste clasică, încheiată oribil de previzibil. Totul este copiat, inclusiv limba ştrumfilor USB, care, cică, e un amestec de limbi ale nativilor americani. Iar James Cameron îşi face datoria, iese pe piaţă cu un film despre care se vorbeşte mult, trage banul ghebos şi trece la următoarea borâtură.
Culmea este că oamenilor le plac chestiile răsuflate. Nu se mai satură de happy ending-uri, nu se mai satură de preaslăvirea speciei, nu se mai satură de limbi aplicate în găozul colcăind de viermi verzi al umanităţii. Se simt toţi importanţi şi buni, dacă văd că ăia buni câştigă cu 3-0 orice înfruntare. Vreau şi eu un film bun, realist, în care tabăra cu mai multe şanse câştigă, chiar dacă este cea rea! Vreau să vină Cameron să îmi ceară personal scuze pentru că mă jigneşte cu poveşti de căcat ambalate frumos, după care să se apuce de un film în care omul să primească foarte multă muie. Şi nu, fraiere, nu te apuca de pornografie! Fă ceva care să mă facă să vreau să-mi trag un glonţ în coaie. Pe mine, nu pe pipiţele hippie care, zice-se, s-ar fi sinucis după ce au văzut Avatar. Poate s-au sinucis când au văzut în ce hal fâsâie, că alt motiv nu găsesc. Vreau o ficţiune bazată pe ceva, ca "Inglourious Basterds", sau un "what if" fără acţiune, dar care să mă pună pe gânduri, ca "The man from Earth"! Cer prea mult? Se pare că da. Apropo, "2012" este un căcat de urs. Măcar "Avatar" e frumuşel ca prezentare. "2012" este varză de sus şi până jos. Ţi-a plăcut? Muie! Du-te şi citeşte-l pe Zoso şi lasă-mă-n pula mea în pace. Sictir, din nou!

Rhapsody of Fire - Il canto del vento