sâmbătă, 27 iunie 2009

Unde a dispărut boşorogul?

A crăpat Michael Jackson. Şi am epuizat subiectul. De ce am început cu asta? Pentru că se pare că dacă nu ai o părere despre asta şi nu dedici un post pe blog decesului legendei lu' peşte nu exişti. Nu am nicio părere. A murit. Deci, nu exist.

Aşa, acum, că demersul meu de captatio benevolentiae a dat, sper, rezultate, să trecem la lucruri serioase. Un mărăcine din cei mari, rotunzi şi ţepoşi împotriva naturii (a se consulta filmele western de mâna a şaişpea pentru referinţe) se rostogolea, împins din spate de un vânt rece, prin faţa porţii de fier forjat. S-a oprit, întâlnind un birou mare din nori masivi. În spatele biroului, spaţiul dintre imensa piesă de mobilier divin şi scaunul vechi făcea vântul să şuiere, pentru că nici picioare nu erau jos, nici cap nu era sus. În faţa biroului, coada se lungea ca la Luvru sâmbăta. În spate, poarta începea să ruginească. Doi îngeri, zdrahoni şi nebărbieriţi, moţăiau, sforăind încet. Lângă ei, trei pachete de Chesterfield, goale, şi două scrumiere, pline. Oamenii de la coadă înjurau lipsa înaltului funcţionar bărbos. "Unde e, bă, ăsta, că murim până apare!", urla unul. "Eşti deja mort, boule!" îi aducea altul aminte. Un îngeraş mic, cu aripioare albastre şi cur de maimuţă nota de zor ceva, plimbându-se printre sufletele alea. "Morţii nu îşi dau seama că au murit". Mare geniu...

PĂMÂNT

Un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port, (mersi de citat, Mişule!), stătea în cur pe-o bancă din parc. Citea ziarul. Se foia de pe o bucă pe alta, se mai uita la oameni şi tot mormăia ceva în barbă. O bătrână, la fel de simplă, cu ochii la fel de cenuşii şi o paporniţă verde plină cu praz, trecu prin faţa băncii cu moşneagul devorator de presă. Ochii şobolănii ai lui se ridicară. Se făcură mari. Pupilele se dilatară. Pielea albă deveni roz. Rochiţa albă şi gay începu să se umfle, undeva, sub buric. Bătrâna trecu. "Pisi, ce curuleţ ai!", îşi făcu bătrânul curaj. Băbuţa nu ştia ce să facă. Oare el strigase? După ea? Se pipăi singură... Ciuciu curuleţ, doar oase găsi. "Ăsta e nebun", gândi ea, plecând în treaba ei. Moşulică să se lase? Nu, mai dădu un fluierat de se desfrunziră copacii. Baba horcăi de două ori şi căzu, palancă, la pământ. "Fricoasa dracului, iar ard mortăciuni", se enervă bătrânelul. Zis şi făcut, luă băbuţa, o băgă într-un boschet şi ieşi satisfăcut după trei ore. Asta e, la vârsta lui merge mai greu.

SUS

Îngerii păzitori ai porţii de fier forjat a raiului sunt treji. Trag un Chesterfield şi lustruiesc uriaşa operă de artă. Biroul din nori masivi este acoperit cu hârtii, sub el se bălăbănesc două picioare subţiri şi păroase, iar, deasupra, capul pletos şi bărbos al Sfântului Petru se mişcă asemeni unui piston de Dacie. Lecturează, liniştit şi uşor obosit, fişele morţilor din faţa lui. Ajunge băbuţa violată post mortem de babalâcul semipotent. Se uită la Petru, se uită la al ei posterior făcut harcea-parcea, se uită la fişă... "Maică, tu îmi pari cunoscut", se răţoieşte ea. Petrică începe să transpire. Abundent. Se îmbujorează. Îi trece repede şi spune: "De la biserică, mamaie, că stă poza mea-n biserici ca a lui Buricea la miliţie". Băbuţei nu îi prea venea să creadă, că ea nu prea merge la biserică, dar, în fine, măcar la nuntă a ajuns acolo şi i-o fi rămas minte mutra moşuleţului bărbos.
În schimb, Petrică o ştia bine pe babă, pentru că doar de-aia a lipsit de la muncă. A făcut o vizită pe pământ, că îl cam mânca undeva şi avea nevoie să se descarce. Aşa că a agăţat băbuţa. Păcat că murise, dar ce mai contează? I-a plăcut. "În rai cu tine. Treci la departamentul de repartizat norişori", spuse el, cu o voce caldă.

Morala: Mort, copt, te fut sfinţii, dar, măcar, ajungi în rai, fie şi prin favoruri sexuale involuntare.

Epica - Trois Vierges

duminică, 14 iunie 2009

Cine este Sfântul Petru, ăsta?

Sfântul Petru... Am scris despre el de vreo două ori. Pare un băiat destul de simpatic, dacă îl prinzi în toane bune. Dar NUMAI dacă îl prinzi în toane bune. Şi are dreptate omul. Sau sfântul. Pune-te tu în situaţia unui nene care numără o bilă din doi în doi la poarta raiului, unde ajung tot felul de ciudaţi, începând cu cei care nu sunt în stare nici să trăiască, nici să moară şi terminând cu teroriştii internaţionali, ajunşi pastă de mici prin cine ştie ce avion prăbuşit, cică, prin Pentagon sau prin vreun bloc. Numai uşor nu poate fi.
Dar, cine este sau a fost Sfântul Petru? Lăsăm la o parte toate povestirile din Biblie, pe care unii le consideră adevărate, alţii false. Lăsăm la o parte şi ceea ce spun preoţii, care au interpretări originale, caracterizabile printr-o gamă de adjective, cuprinsă între "realiste" şi "de-a dreptul tâmpite". Eu îl cunosc pe Petru, ăsta. Am făcut armata cu el. Băiatul era paliu, pe româneşte. Mai mult la dilibau stătea. După o viaţă de săpat şanţuri şi de curăţat budele cu periuţa de dinţi (a generalului, şutită pe şest), a murit. L-a călcat un vapor. Sau ceva asemănător. A ajuns sus, la departamentul de triere din cadrul Autorităţii Permanente a Lumii de Dincolo, unde era debandată totală. Iniţial, au vrut să-l trimită în iad, dar şi-au dat seama că omul nu prea putea să vadă nimic nou acolo. Ce poate fi mai rău decât viaţa pe care a dus-o, terminată în asemenea hal? Aşa că, pentru că tot duceau lipsă de personal, cei de la departamentul de triere a sufletelor i-au dat cea mai împuţită muncă: să stea la poarta raiului, afară, nu înăuntru, să vadă toate plăcerile din Eden, dar să nu le poată gusta şi să trimită el sufleţelele amărâte unde o crede de cuviinţă. Pentru că, nu încape vorbă, Petru era băiat deştept şi se pricepea la păzit chestii, din armată. Şi nici nu era genul care să vândă poarta la fier vechi. Aşa a început cariera de sfânt a lui Petru. În prima zi de planton, a stat şi s-a uitat în rai. Ce-a văzut acolo, numai el ştie. Bucurii mai mari decât îşi poate cineva imagina. Berea curgeea la robinet. Bere neagră, desigur, pentru că Redds curge doar în iad. Femei, tutun, iarbă legală, tot ce vrei. Şi s-a ofticat. Dar mai mare i-a fost uimirea când a văzut ce coadă era în faţa biroului lui, din norişori masivi. Mai începuse şi un război. Din fericire pentru el, războiul era în Irak, iar morţii erau, toţi, arabi. Aşa că s-a ridicat Petrică în picioare şi a urlat: "Bă! Ăştia cu prosoape în cap! Marş la Talpa Iadului şi aveţi grijă să nu vă muşte Cerberu' de coaie, că io răspund! Doi câte doi, luaţi-vă de mânuţă şi stânga împrejur!" Şi la fel de mare i-a fost mirarea când a văzut că toţi arăbeţii, fără să comenteze, s-au încolonat şi au pornit-o spre iad. Bineînţeles, i-a făcut cuţu cu trei capete franjuri, dar ce mai contează? În iad îi aştepta chinul suprem: Gheorghe Bunea Stancu le predica din Biblie. Aia creştină. Ultima oară când am auzit de unul din ei, Ahmed, se chinuia să facă rost de un carnet roşu de sufleţel nebun.
Acuma, problema lui Petrică e alta. Şefu', ştiţi care... Dumnezeu... a cam pus ochii pe el. Nu-i place abordarea neortodoxă (şi nici prea catolică) a paznicului porţii de rai. În plus, faptul că fumează trabucuri cubaneze l-a scos din minţi pe Doamne-Doamne. Aşa că, timp de o mie de ani de acum încolo, toţi cei care mor vor fi oameni care nu au ştiut să trăiască sau care fac pe şmecherii în faţa lui Petru. Adică, de-ăştia, gen Carina, care gândesc prea mult şi fac prea puţin. Plin de... draci, portarul de sus s-a apucat să facă Facultatea Divină de Arhitectură şi Design şi lucrarea lui de licenţă este despre cazane. Îi trimite pe toţi la cazan, iar cazanul este opera lui. Şi, la ce minte creaţă are soldică, să te ţii! A, şi a creat şi trei botniţe pentru Cerber, că prea-şi dădea figuri pe jos, pe acolo, şi trebuia să vadă că Ministerul de Sus este baza. Şi prezervative de fier pentru Dracu', că prea ne fute pe toţi. Aşa, doar ne rupe unde reuşeşte. Asta e, mai bine rupt decât gravid cu un drac. Dar am deviat. Cert este că Doamne-Doamne a dat dispoziţie ca, în următorii o mie de ani, să mai moară şi zece oameni care merită să ajungă în rai, care fac ce spune Petru şi nu-i sunt după chip şi asemănare. Aşa, ca să-i testeze atenţia. Aşa a ajuns nea Petrică să testeze poporul, de cum ajunge la biroul său. Săracul, nu ştie care sunt oamenii buni de ceva, aşa că este vigilent, până şi pe arabi şi pe unguri îi testează...

Cannibal Corpse - I cum blood